Nu știu dacă Hitler își propunea să ajungă până în munții Urali, hotarul estic al Europei. Recent am văzut un documentar cu celebra Katiușa, fata războiului, la o vârstă înaintată, filmată în timpul președinției lui Putin. Faptele ei de arme sunt impresionante. A inspirat un cântec celebru, care îi poartă numele. Stalin l-a dat și mașinilor care lansau rachetele ce trezeau groaza în adversari. Unchiul meu Niculae din Costâna le-a auzit cântecul patru ani prin stepele rusești. Katiușa, melodia, o cântam pe la 16 ani în Suceava, în limbile română și rusă. Tot pe atunci citeam Crimă și pedeapsă și de aici marea mea dragoste pentru poporul rus, cum am mai explicat. Primele ființe vii de pe pământ sunt bacteriile. Ele vor fi și ultimele. La noi se cânta atunci Heirup, heirup, pe șantier/ În lupta dusă de brigadieri/ La Salva-Vișeu și Agnita-Botorca. Poetul armean tânăr, dar ultrabolșevic, Dan Deșliu a scris poemul Minerii din Maramureș în metrică populară, pe care l-am memorat repede.
Primul nostru președinte ne-a lăsat avertismentele sale, ne-a blestemat în clipele când se ducea la AKM-uri, care l-au secerat la foc automat ca pe un câine, cum spunea Mihail Gorbaciov. Blestemul lui nu i-a ajuns pe cei care l-au împușcat, ci la săracul român, săracul/ înapoi tot dă ca racul, cum a scris atât de frumos Eminescu cel genial, Vincent van Gogh-ul nostru.
Țările socialiste frățești nu au fost invitate să viziteze anomalia magnetică de la Magnitogorsk. Zona era strict secretă. De altfel, marile uzine erau în miezul munților Urali, nevăzute nici de păsările cerului. Totuși, generoasa Uniune Sovietică, încă din timpul lui Stalin, apoi după crearea CAER-ului (Consiliul de ajutor economic reciproc), a mobilizat țările de democrație populară să participe la mai multe programe economice și științifice. La Dubna, lângă Moscova, era un mare centru de cercetări atomice, la care lucrau savanți din țările frățești alături de cei sovietici. Evident, nu se fabricau acolo bombe atomice. Era un reactor atomic uriaș. Pentru fiecare țară socialistă a fost construit câte un reactor de cercetări, al nostru fiind montat la Măgurele, lângă București. Atunci reactoarele se numeau sincrofazotroane. De la noi, lucra la Dubna fizicianul acad. Șerban Țițeica. Apoi câteva țări, între care și RSR, au început să construiască împreună cu URSS un mare combinat siderurgic la Krivoi-Rog în Ucraina. Din totul s-a ales praful după 1990. Ucrainenii râd de noi, care cerem niște despăgubiri. Cereți de la URSS. Cinstit și curat, exprimate în limba ucraineană. Au mai lucrat unii prizonieri de război, după 1945, în uzinele din Urali, dar nu s-au mai întors în țările lor. Din motive de strict secret. Evident, era vorba mai ales de specialiști germani. Românii noștri prizonieri au fost duși în Siberia, la Vorkuta, unde se exploatau metale prețioase. URSS-ul ne-a pregătit un cosmonaut și l-a trimis în spațiu. Comuniștii noștri, în frunte cu Ana, Teo și cu Dej n-au avut nicio anomalie magnetică, în afară de canalul Dunăre-Marea Neagră, care nu s-a putut face cu toată hărnicia și devotamentul deținuților politici reacționari.
Anomalia magnetică de la Magnitogorsk rămâne în continuare o enigmă pentru mine. Răposații mei profesori din trecut s-ar putea să-mi fi explicat cum a luat naștere, geologic, acea anomalie magnetică. Am uitat și nu vreau să mai știu. Nu-mi împrospătez deloc memoria mea prezentă. Cum totul în Univers și pe infimul nostru Pământ e o enigmă, încă una atât de nesemnificativă nu mai contează.
Azerbaidjanul sovietic era baza petrolului, cu orașul Baku considerat în anii de după război un fel de Mecca a petrolului mondial. L-a râvnit mult Hitler, a și ajuns aproape acolo o armată condusă de feldmareșalul von Manstein, dar s-a retras în timpul încercuirii de la Stalingrad. Nimeni nu vorbea prin 1950-1960 de gaze naturale. Petrolul și cărbunele erau combustibilii pentru timpuri de pace și război. Bucureștiul nostru avea blocuri cu încălzire cu gaz metan la sobe încă din capitalism, dar pentru capitaliști doar. În epoca de aur gazul metan însemna înfiorătoarea butelie, pe care o schimbai de regulă lunar.
Ne-au avertizat activiștii comuniști și cominterniști între 1945 și 1990 că orânduirea capitalistă e putredă și că în mod dialectic va dispare de pe scena istoriei? Mie cel puțin mi-a intrat pe o ureche și mi-a ieșit pe cealaltă. Dar mulți au învățat serios materiile școlare socialism științific, economie politică, materialism dialectic și istoric. Au luat totul în serios și au ajuns activiști de partid și de stat. Au crezut în victoria comunismului până când tovarășul Mihail Gorbaciov a introdus în știința marxist-leninistă glasnost-ul și perestroika, două cuvinte curat rusești. Noi, românii adevărați, cu strămoșii cunoscuți, avem în totalitatea vocabularului frumoasei noastre limbi mai multe cuvinte slave decât latine. Savantul lingvist B. P. Hasdeu, basarabean de origine, a constatat și el ce era de constatat și i-a venit o idee genială: da, avem mai multe cuvinte slave, inclusiv toponimele, dar fondul principal de cuvinte e de origine latină, adică acel număr de cuvinte care ne vin permanent pe buze: casă, masă, cap, ochi, nas, gură, mâini, frate, soră, mamă, tată, fiu etc. Dar de atunci puternica noastră limbă a tot asimilat cuvinte străine, până la barbarismul numit job, adică serviciu, loc de muncă, post, slujbă rusească etc. Slujba-i slujbă, drujba-i drujbă. Proverb ruso-român.
