„…România, cu țărănimea ei conservatoare, era ultima în care să se fi dorit vreo formă de comunism…”
– Confesiunile publicistului, scriitorului și bibliografului IOAN PÎNZAR, fostul director al Bibliotecii Bucovinei « I.G.Sbiera »
În acea perioadă, să nu uităm, alături de zecile de mii de pușcăriași politici, poate chiar sute de mii, erau și avocații regimului burghezo-moșieresc. Pur și simplu făceau pușcărie pentru că au fost avocați. Nu li se reproșa nimic altceva. Atât doar: sunteți avocați, la pușcărie cu voi! Am cunoscut după 1964 câțiva avocați foști pușcăriași, între care și proprietarul actualului „Han Domnesc“ și al altei case pe Str. Armenească, d-l Colomeischi. A fost trimis după pușcărie ca jurisconsult la CCH, de unde a ieșit la pensie. Era iute la mânie și foarte vorbăreț și foarte critic la adresa comunismului în prezența mea și a socrului meu în livada lui de pe Zamca. Mai târziu, un fost judecător, apoi și el jurisconsult la URCM, unde m-a ajutat să obțin 3 luni salariu fără să lucrez, întrucât mi s-a oferit o slujbă cu un salariu mai mic, așa era legea, cu obligația de a-ți căuta singur o slujbă, e vorba de d-l Aurel Iroaie, mi-a povestit, între altele, o întâmplare cu avocatul Colomeischi, fostul lui coleg de școală, după 1964, când acesta l-a apostrofat pe stradă în gura mare, parafrazând celebra sintagmă rămasă de la Cezar (Și tu, Brutus?): „și tu, Iroaie, te-ai vândut comuniștilor?“ Întâmplarea îmi amintește de unul dintre romanele lui Ilf și Petrov, în care contabilul Berlaga s-a internat la spitalul de nebuni unde putea striga: Moarte bolșevicilor! Era în perioada NEP-ului, prin 1923-1927, în URSS. Așa au pățit bieții avocați ai regimului burghezo-moșieresc. Cazul celebru este cel al scriitorului Petre Pandrea, care în perioada interbelică a apărat chiar comuniști la tribunale. Și tot n-a scăpat de pușcărie. N-a scăpat nici scriitorul epigramist Păstorel Teodoreanu, avocat cunoscut în epocă. Eu efectiv nu am găsit nici o explicație pentru această monstruoască măsură represivă comunistă. În fond și dr. Petru Groza și Ion Gheorghe Maurer au fost avocați, însă nu numai că au scăpat din variate motive, dar au făcut și carieră înaltă în noul regim democrat-popular. Regimul țărilor socialiste sau comuniste purta la început numele de „democrație populară“. Se numeau republici populare. China a păstrat și acum această denumire. E adevărat că la noi Ceaușescu a trecut la o nouă fază a comunismului: întâi, pentru câțiva ani, desăvârșirea construcției socialismului, apoi edificarea societății socialiste multilateral dezvoltate. Cine-și mai amintește de biblicul principiu al comunismului, care încă trebuia „construit“: de la fiecare după capacitate, fiecăruia după nevoi. În comunismul utopic trebuia să dispară totul: statul, partidul, salariile etc. S-ar fi ajuns din nou la o comună primitivă , una comunistă. De altfel, prin 1953-1954, țăranii din Costâna mea natală glumeau încă pe seama colhozurilor: mâncarea la cazan, femeile în comun. Curat comunism!
Dar cine a mai făcut pușcărie între 1945-1964? Capitaliștii mai mari sau mai mici, burghezii mai mari sau mai mici (avocații și ceilalți magistrați), ofițerii de la armată și poliție, ofițeri de informații și siguranță, evident pe lângă politicieni și mari intelectuali care au criticat comunismul sovietic în perioada interbelică. În Costâna mea natală era un cetățean fost polițist, lumea-i spunea polițariul, dar nu făcuse pușcărie. Nu avea pensie, evident. Lucra totuși la cooperativă ca achizitor de ouă, sămânță de floarea soarelui și dovleac, fasole etc. Cam așa reușeam noi să procurăm câțiva lei pentru a cumpăra gaz, sare, zahăr cubic, chibrituri, marmeladă și, uneori, scrumbii sărate.
Mi-l amintesc pe primul secretar de partid comunist din Costâna. Îl chema Nicuță Butnar, era un gospodar onorabil, dar nu-i prea plăcea să lucreze în agricultură. Și, cum nu avea multe studii, s-a ocupat tot timpul fie de armăsarul comunei, pe care nu-l puteau stăpâni decât 2-3 oameni, fie era „om de servici“ pe la primărie. A reușit în timpul războiului să simuleze atât de bine nebunia și în timp mai lung, încât nu a fost trimis pe front. Era un fel de soldat Svejk.
Să revin însă la Suceava. După 1950 au fost adunați toți meseriașii particulari din oraș, de diferite naționalități, și au fost și ei colectivizați. Au fost adunați într-o organizație care se mai numește și azi Cooperația Meșteșugărească. Au venit croitorii, cizmarii, frizerii, tâmplarii și multe alte categorii de „servicii“ burgheze cu tot inventarul meseriei lor, adică cu sculele și cu materialele avute. Între timp, s-a creat o suprastructură birocratică, la Centru se numea UCECOM, ultimul președinte comunist fiind Paul Niculescu-Mizil, iar în regiunile de atunci se numeau URCM, adică Uniunea Regională a Cooperativelor Meșteșugărești, cu mulți funcționari care conduceau cooperativele, dintre care una, „Unirea“, funcționează și azi. Am lucrat și eu între oct. 1967 și mai 1968 la această instituție, după cum am mai amintit.
Propaganda comunistă folosea o expresie, referitoare la Occident și burghezia compradoră, cel de-al doilea cuvânt nu l-am înțeles până azi, când l-am căutat în dicționare și nu l-am găsit. Era folosit în copilăria mea, când lupta dintre socialism și capitalism era dură și se vorbea permanent despre război. Când se auzea o bubuitură în sat la noi, oamenii glumeau și spuneau că au venit americanii cu bomba atomică să ne scape de comuniști. România, cu țărănimea ei conservatoare, era ultima în care să se fi dorit vreo formă de comunism.
