Amintiri din Comunism

Să fi rămas în subconștientul meu acea aversiune față de imperialismul american, încă din copilărie? Așa m-a învățat partidul? Nu. Evident, școlile n-au avut nici un fel de efect asupra conștiinței mele, care era influențată de Dostoievski și Tolstoi, de Gogol și Balzac, de Flaubert și ceilalți clasici ai literaturii universale, pe care-i citeam pe la 20 de ani în camerele fără foc pe unde am dormit vreo 5 ani. Săracul nu-l iubește pe cel bogat, dar ar vrea cred să-l vadă spânzurat, vorba țăranului român. Dar nici bogaților nu le pasă de săraci. Pot crăpa toți, cum spunea un erou de film, evident american. Filmele italiene de după război, neorealiste, au contribuit cu siguranță la educația mea.
Mă obsedează și tot revin la greșeala istorică a președintelui Nicolae Ceaușescu, referitoare la viitorul iubitului nostru popor. De ce nu a stat tot timpul la vânătoare, vara și iarna, singura lui mare pasiune? De băut nu bea, de fumat nu fuma, era un familist și un părinte model pentru copiii lui și pentru întreaga noastră națiune, liberă și independentă. Ar fi murit de una din bolile bătrâneții, în patul lui. De ce nu a lăsat urmașilor săi președinți și premieri să facă toate canalele și metrourile, de ce nu a lăsat Bucureștiul în pace, de ce a făcut cu sudoarea poporului totul, în afara armei nucleare? Și aici a greșit. Trebuia să facă arme nucleare și rachete intercontinentale, să mai aibă imperialiștii americani un adversar credibil. Puteam deveni a patra, a cincea sau a șasea putere nucleară mondială. Răposatul tovarăș și prieten al lui din Coreea de Nord, prin ilustrul său fiu, a construit bomba nucleară, fără zecile de mari savanți geniali din toată Europa pe care i-au folosit americanii în 1940-1945. Ei, americanii, nu aveau niciunul. Wernher von Braun, tânărul savant al lui Hitler, care a construit primele rachete balistice, a fost și cel care a construit celebrele rachete Apollo, care i-au dus pe americani pe lună. Cu V2 von Braun a distrus o bună parte din Londra. Englezii l-ar fi tăiat în bucățele cu lama de ras, dar pe americani i-a cam durut în cot de Londra lor. Ei aveau nevoie de toți savanții din Europa. Au avut inovatori sau inventatori celebri, ca Edison sau Bell, dar savanți nu, de la bătrânul Franklin, cel cu paratrăsnetul. Războiul rece a impulsionat știința americană, savanții lor făcând descoperiri fundamentale.
Nici președintele Ceaușescu, nici tovarășul Bobu, nici chiar tovarășul Panaitiu de la Suceava nu cred că erau atei convinși. De fapt, ei știau că nu trebuie să mergi la biserică, eventual doar pe ascuns, dar în general activiștii făceau sărbătorile creștine acasă. Erau unii nu atât atei, cât comuniști dedicați cauzei. Dacă partidul spunea că nu există dumnezeu, nu există! „Să terminăm, tovarăși, cu misticismul, ce dracu, suntem babe?“, spunea uneori dojenitor unor activiști care-și botezau copiii cu preot tovarășul secretar Panaitiu. Dar partidul avea nevoie de preoți, care unii erau chiar atei, alții potlogari ca orice potlogari.
Să mai stăruim asupra grijii lui Ceaușescu pentru viitorul României socialiste. Ideea metroului în București era veche. Încă de pe la 1870. Dar politicienii de atunci și de mai târziu au tot amânat această lucrare. Sigur că Bucureștiul nu avea populația mare ca în anii 1980 și nici fabrici unde să meargă muncitorii. Dar Ceaușescu putea să-i lase pe bucureșteni să meargă cu tramvaiele și autobuzele. Trebuiau mărite parcurile de mașini, încât să nu mai fie celebrele înghesuieli și cozi. Dar pe el l-a îmboldit diavolul să facă metrou și Casa Poporului și alte proiecte mari, plus plata datoriei externe. Și atunci a început criza alimentară, o semifoamete generalizată. Dacă Carol I, I. C. Brătianu, Ferdinand și alții au statui, sau aveau, și străzi cu numele lor, cu ce s-a ales fiul iubit al poporului? Cu AK47, făcut la Cugir după licență sovietică. Așa a pățit și împăratul detestat de francezi, Napoleon al III-lea, fără să fie însă împușcat. Și el a dus războaie, majoritatea le-a câștigat, dar a fost învins la Sedan de prusaci. Cine l-a trimis acolo să se predea cu toată armata? Evident, tot diavolul. Napoleon al III-lea a modernizat magistral Parisul cu arhitectul Hausman, care are o stradă a lui. Napoleon al III-lea nu are nimic, palatul Tuilleries a fost ars, acolo stătuse și Napoleon I. Drama oamenilor politici vine atunci când nu mai pot de grija viitorului poporului. Am pomenit de costumul de vânătoare al cârmaciului. La noi un primar de oraș purta permanent un costum identic. Activistul de atunci e și acum activistul unui partid.
Șansa lui Ceaușescu de a da mâncare și băutură poporului, din belșug, era să nu facă nimic. Cât mai puține fabrici și uzine, canale etc. Dacă a ratat industria informatică, deși o începuse, trebuia să se axeze pe industria nucleară. Aveam și o fabrică de apă grea, uraniu din belșug, savanți și specialiști români, nu precum americanii în timpul războiului. Și datoria externă trebuia lăsată urmașilor, adică activiștilor lui prea-iubiți. Gheorghiu-Dej, se știe, era mai realist și mai ponderat. Deși prin 1956 încă se dădea pâine la cartelă, dar după 1960 alimentarele erau pline cu produse diverse. Roțile mari de cașcaval și șvaițer stăteau în rafturi cu sutele. Erau ceruite și rezistau mult. Până la urmă, Gheorghiu-Dej a avut peste 30 de ani o stradă, un bulevard (fostă 6 martie, fostă Elisabeta), un oraș și un loc în mausoleul din actualul parc Carol. Și institutul politehnic s-a numit mulți ani Gh. Gheorghiu-Dej. Politicienii de azi au învățat lecția și nu fac nici ei nimic. Un primar faimos al Bucureștiului din perioada interbelică are din nou bulevardul lui: Pake Protopopescu. A făcut el vreo bucățică de metrou? Nici vorbă.
Dar să-l las în cazanul cu smoală din iad pe fostul nostru conducător și să văd cum am rămas educat de partid. Cât de comunist am rămas, cum zice fiul meu. Ateu sau, mă rog, agnostic, sunt. Urăsc ca în copilărie și adolescență capitalismul și imperialismul anglo-american. Am repetat de mai multe ori, dar fluxul memoriei mă obligă să reiau unele conexiuni. Capitalismul românesc cum este acum sigur că ar necesita unele corecții, adică multimilionarii în euro care s-au îmbogățit prin jaf, pe sudoarea întregului nostru popor, ar trebui pedepsiți: averile confiscate iar ei condamnați la muncă silnică pe viață. Să apară primul miliardar în euro cam peste o sută de ani, după 2-3 generații care să facă afaceri cât de cât corecte.
Să vedem ce mai am eu din conștiința înaintată a omului nou crescut de partidul comunist. Dacă bolșevicii cominterniști, în cadrul luptei de clasă, au exterminat vechea clasă exploatatoare, o parte rezistând până în 1964, eu am rămas cu această idee din copilărie. Cred în lupta de clasă. După 1989, poporul român trebuia să aplice aceleași metode de distrugere fizică și fostei clase exploatatoare a bolșevicilor. Trebuia să se interzică fiilor sau rudelor foștilor nomenclaturiști de partid și de stat să ocupe funcții politice și, mai ales, să devină capitaliști. Stau și mă gândesc serios ce mai moștenesc din educația socialistă din anii mei tineri. Democrația capitalistă nu mă prea ajută pe mine acum. Când eram tânăr nu simțeam prea mult nevoia de democrație. Vorbeam chiar mai multe decât acum, dar nu se putea publica nimic, evident.
Unul dintre obiectivele principale ale muncii politice de făurire a omului nou era condamnarea regimurilor monarhice, anacronice, dușmane și ele ale poporului, depășite de istorie, cu privilegii în urma exploatării omului de către om, adică a săracului de către rege. Aici sunt mai multe paradoxuri pentru anii 1950-1960-1970. Când am mers eu la școală monarhia fusese desființată în RPR. La școală nimeni nu vorbea de regii României, dându-le numele. Copiii nu, dar cei adulți înfundau pușcăria. Deci monarhia era tabu. Nu exista. Sigur că auzisem de regi, citisem în cărțile surorii mele de clasa a III-a, pe care n-a mai terminat-o, și ale unor copii din vecini, care au învățat prin 1945-1948. Dar, în rest, nimic, până la 18 ani, când am terminat școala de meserii din Suceava și am făcut o excursie comună, clasa cu profesorii, în Bucegi. Și am ajuns toți și la castelul Peleș. Nu știu ce ne-a spus o tovarășă ghid, dar eu atunci am început să detest regii. Sigur că, freudian, în subconștient era copilăria mea desculță aproape tot timpul anului, frigul și foamea etc. Deja conștiința de clasă marxistă a acționat. A rămas intactă și s-a amplificat după lecturile privind marea revoluție franceză, Robespierre, Danton etc. Ghilotinarea regelui, a nobililor și clerului m-a umplut de bucurie. Acum, dacă s-ar întâmpla la fel într-o țară, constat cu stupoare că aș reacționa la fel. Adică aș fi un fel de regicid în sens freudian. Numai că eu am rămas așa tot timpul glorios al comunismului, dar tovarășul Nicolae Ceaușescu nu! El s-a plimbat și s-a vizitat cu toți regii din lume. Dacă eram în locul lui, n-aș fi făcut-o. Mă întâlneam doar cu oamenii politici capitaliști și imperialiști. Și uite ce descopăr acum, că de fapt eu eram și sunt mai papă decât papa Ceaușescu, bolșevic totuși autentic. Numai pentru că s-a plimbat cu regina Regatului Unit în 1978 în caleașca regală ar fi fost trimis în iad direct de tovarășul Gheorghiu-Dej. În fond, nici tovarășii Brejnev, Kadar, Honecker nu s-au plimbat în calești regale.
Tovarășul Ion Iliescu, primul nostru președinte capitalist, a avut dreptate să-l înfiereze pe Ceaușescu că a întinat valorile socialismului. Asta înainte de Târgoviște și de AK47.
Multe au învățat politicienii noștri capitaliști din greșelile celui mai iubit fiu al poporului român. În primul rând să-i doară în cot de viitorul poporului român. Acesta este un postulat fundamental. Istoria ne dă și alte sinistre exemple de dictatori care s-au preocupat de viitorul popoarelor lor.