Amintiri din Comunism

Contabilii erau priviți de sus de activiștii de partid și de directori. Nu-mi semnează contabilul-șef, tovarășe secretar, nu pot face carul alegoric. Boii ăștia cu ochelari de cal s-o lase mai moale cu legea, noi facem legile, ce dracu! Să caute soluții legale, dumnezeii…! Sau: Hai, dă-o naibii, nea Grigore, te conduce contabila? Ce știe ea ce-i munca politică? Să meargă două zile pe teren, să mai lase cifrele, că îmbătrânește prea repede! Uteciștii au făcut ce-au făcut cu contabila lor șefă, care le deconta zile duble pe teren și altele, inclusiv berea Radeberger, că a ajuns să se sinucidă când a venit, în cele din urmă, controlul gospodăriei de partid. A fost un moment de răscruce în viața politică a județului nostru. Însuși tovarășul Gârba, treaz fiind, a chemat biroul județean și a pus problema respectării disciplinei financiare. Dar, nu peste mult timp, a uitat și a luat câteva costume de la magazinul Bucovina, uitând să meargă pe la casă, pe unde a trecut și a plătit directorul. Disciplina financiară era cumplită prin 1960. O lipsă în gestiune de o mie, două de lei te costa 1-2 ani de pușcărie. Banii îi puneai la loc a doua zi. La 100000 de lei vedeai Kalașnikovul cu gloanțele de 7,62 mm.
Toate hoțiile oamenilor muncii, șefi, maiștri, ingineri, tehnicieni și muncitori, erau date în final în rubrica contabilicească costuri. Adică dispăreau în procesul de producție. Se făceau hârtie, mobilă, salam, treninguri cu culori americane, vândute la export, conserve de carne – hamurile de la Șcheia, după care erau înnebuniți polonezii cei de dinainte și de după lovitura de stat, adică starea de război a generalului Jaruzelski, fără armatele pactului nostru, tovarășe Brejnev, să trăiți, tovarășe mareșal, rezolvăm noi problema! Brejnev a fost făcut mareșal în rezervă și a primit atâtea decorații câte avea Ghiorghi Jukov, de patru ori erou al Uniunii Sovietice, plus Ordinul Victoria.
Tinerețea noastră, în anii de până la începutul Cântării României, după 1971, nu a plâns la moartea lui Gheorghiu-Dej, dar s-a bucurat la apariția viitorului tiran, încă tânărul Nicolae Ceaușescu, la 46 de ani, exact cât a trăit J. F. Kennedy. La 25 de ani, cel de 45 oricum îți pare un bătrân. Pe cei de peste 50 de ani îi priveam ca pe niște monștri preistorici, iar pe cei mai în vârstă îi vedeam cu ochii minții și sufletului cum îi caută moartea acasă. Suflet…, care suflet, tovarăși? ar fi intervenit nu secretarul UTC, care era beat și el, ci cel de partid. Terminați odată cu misticismul vostru, sunteți membri ai brigăzilor științifice, în cadrul comisiei pentru răspândirea cunoștințelor ateist-științifice! Și eram, într-adevăr, membrii infamei comisii, pe care n-o ascultau nici copiii în căminele culturale, ba chiar râdeau acasă, mamă, au venit niște domni să ne spună că nu există Dumnezeu, dar am fugit toți afară. Arză-i-ar focul iadului, antihriștii! spunea mama, după ce mă întreba dacă sunt comunist și nu cred în Dumnezeu. Și când nu eram, și când eram, tot nu spuneam nimic. Mama, prin anii ‘50, cânta cântecele marii artiste populare Elena Constantinescu, care a povestit la TV cum în 1950, la un mare spectacol în cinstea stahanoviștilor, i-a cântat un cântec lui Stalin, după ce i-a dat cineva versurile. Pe urmă a cântat, însă, și Marioară de la munte, melodie pe care o cânta și mama și nu știu de unde a auzit-o. Pe vremea aia nu avea radio cu 30 de baterii dreptunghiulare decât noul cămin cultural, aflat într-o odaie, fostă cârciumă, în casa unui evreu, cumpărată după război de Ion a lui Iordache, pe nume Grigoraș, dintr-o familie de chiaburi, în epoca dinaintea celei de aur.