Fluxul memoriei

Amintiri din Comunism



Propaganda noastră comunistă din 1950-1960 ne învăța pe tinerii de atunci, copii și adolescenți, că viitorul luminos este al nostru. Nu degeaba cântam imnul URSS și celebra Katiușa. E adevărat că la maturitate am ajuns în epoca de aur, absurdă, oribilă, dezumanizantă, orice ar gândi iubitul nostru popor care avea serviciu și un loc în bloc. Frigul, foamea, întunericul, transportul în comun, navetismul, celebrul decret, cultul personalității, cenușiul orașelor-cazarmă, blocurile urâte și urât amplasate, ceapeurile furate de stat, țăranii umiliți, un popor întreg umilit de partidul cu activiștii săi, cu securiștii și informatorii lor, pe astea le uită iubitul nostru popor. Sigur că nu-i o tragedie să uiți. Tinerii de azi au prins puțin epoca de aur, mulți fiind mici șoimi ai patriei. Dar au oare ce regreta? Activiștii măreți și securiștii lor sunt tot ei în fruntea țării noastre republicane, un obscur actoraș de Iași și Suceava, de origine necunoscută, a devenit prinț, prințul cerșetor de tot mai mari bogății. Alți cetățeni români de altă naționalitate, nenominalizați de însuși Ceaușescu, trag sfori pentru a transforma glorioasa noastră republică născută la 30 decembrie 1947 în monarhie constituțională. Deja, cum am mai amintit, circulă prin județul nostru mașini cu inscripția Domeniile Coroanei, care strâng bogății din munții regilor veniți pe aceleași plaiuri cu valiza goală în mână. Cine le-a făcut castelele? Țăranul român împușcat în 1907 de un rege călău, cu însuși generalul Averescu și viitorul mareșal Antonescu la comanda tunurilor. Puneți mitraliera pe ei, glăsuia Antonescu în anii lui de guvernare dezastruoasă și de război monstruos, care mi-a omorât tatăl, o tot repet, eu, care n-am spus la nimeni în viață niciodată tată.
Dar să revin la economia politică a capitalismului, cu ciclicele crize economice prevăzute de părintele comunismului Karl Marx. Din comunism, după 20 de ani de postcomunism, a nimerit în criza sistemului putred al capitalismului, de care ne-a tot avertizat tovarășul Nicolae Ceaușescu. Șomaj, prostituție, droguri și bandiți capitaliști care au supt sângele poporului, furând frumoasa noastră țară, cu pământul, munții, râurile, cu bogățiile subsolului. Au luat tot, românul sărac rămânând cu fundul gol, vorba proverbului. Așa ne trebuie. Și noi, membrii de partid, am semnat acel angajament solemn de a ne da viața pentru președinte, pentru partid, pentru cel mai iubit fiu al poporului român! E adevărat că din întâmplare am avut și câțiva mici comuniști, mai mulți uteciști morți. I-au împușcat niște teroriști extratereștri. Pe bătrânul țărănist Ion Diaconescu, dispărut dintre noi, poporul nostru inteligent îndrumat de securiști, activiști și informatori onorabili, l-a huiduit, mai mult chiar, a vrut să-l sfâșie împreună cu Corneliu Coposu. Voiau să aducă capitalismul ei, bandiții, nu noi, activiști PCR și securiști cinstiți, care am iubit mult, mult de tot acest minunat popor de la gurile Dunării albastre. Ne apropiem de previziunile științifice ale clericului englez Malthus. Din grave crize economice capitaliștii și imperialiștii scapă doar prin războaie. Eventual mondiale. Ne-ar scăpa mai ușor de toate un bolovan din spațiu. Să treacă razant cu pământul. Să ne sperie doar. Deocamdată…
Mult stimate și iubite tovarășe Nicolae Ceaușescu… Telegramele curgeau la cancelaria CC. Numele cancelarie vine din germană și desemna în general cancelaria profesorilor. Comuniștii l-au lăsat, chiar dacă era burghez. Nu se pricepeau la probleme de limbă, ei, care mulți erau alfabetizați prin 1950. Tovarășul secretar general avea două cancelarii, la CC și la președinție. Numai la Consiliul de Stat nu. Acolo era doar un fel de șef de cabinet. N-am înțeles niciodată ce fel de decrete dădea Consiliul de Stat. Avea un domeniu strict. Până la funcția prezidențială, acest consiliu îndeplinea oficial funcția de șef al statului, care primea ambasadorii acreditați.
Comunismul ne dădea repartiții, oportunitate spun mulți orășeni, dar țăranii nu prea mai primeau nimic, dacă nu puteau fura ceva. Dar cum am mai spus, nu știu dacă epoca de aur era egală cu perioada (de cel puțin o sută de ani) fanariotă. În timpul primului război mondial, pregătit dezastruos din punct de vedere militar de Ionel I. C. Brătianu și de regele Ferdinand, românii și-au adus aminte de rezistența poporului român în munți timp de o mie de ani, așa-zisul mileniu negru, în care nu găsim mențiuni scrise despre eroicul nostru popor. Și au avut noroc și au scăpat, în fond, cu bine, în final, după sutele de mii de jertfe inutile datorate conducătorilor politici și militari. În fine, în august 1944, bieții noștri concetățeni, duși cu autoritatea lui nefericită de mareșalul Antonescu la Stalingrad, și-au adus din nou aminte de norocul etern al acestui neam oropsit. Nu s-au retras în munți, ci au primit, cu cominterniștii în frunte, cu flori, glorioasa armată roșie eliberatoare.
În județul nostru sucevean, numele provinciei Bucovina (pădure de fag în slavă), moștenit încă de la împărăteasa Maria Tereza, a fost interzis, cum se știe, până după 1970. Nici Ceaușescu nu îndrăznea înainte de 1980 să vorbească despre Basarabia și Bucovina, pentru a nu-i supăra pe sovietici, adică pe Leonid Ilici Brejnev. Pregătirile de război de după 1968 se domoliseră. Armamentul a fost retras de la primării, sediul gărzilor patriotice. La județenele de partid încă era armament. Acesta a fost dus în depozitele armatei după răscoala muncitorilor din Brașov din 1987.



Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Pălăriile tovarășului Emil Bobu

Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria– Isihastul vremurilor noastre – 20 iunie 1897-10 iunie 1922 – începutul unei veșnicii

Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria– Isihastul vremurilor noastre – 20 iunie 1897-10 iunie 1922 – începutul unei veșnicii
Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria– Isihastul vremurilor noastre – 20 iunie 1897-10 iunie 1922 – începutul unei veșnicii