Amintiri din Comunism

Să revin la fostul Consiliu Mondial al Păcii. Condamna cu vehemență toate agresiunile americane, engleze, franceze și ale altor state mai mici colonialiste. Belgia a lăsat un stat Congo cu multe triburi aflate în conflict permanent, care este o tragedie umană și astăzi. Au dreptate perfectă cei care spun că Africa necolonizată și-ar fi găsit un drum propriu de evoluție, fără dezastrele lăsate moștenire de colonialiști, care au trasat granițe arbitrare, parcă pentru a învrăjbi triburile existente. Consiliul Mondial al Păcii condamna Franța colonialistă pentru războiul din Algeria, țară sfâșiată în ultimii ani de un război civil lăsat moștenire tot de colonialiști. Ziarele noastre de atunci nu-i scoteau din „bandiți“ pe toți colonialiștii. Împotriva colonialismului au luptat și americanii, cu armele lor celebre, adică CIA, pentru a lua locul mai ales al Marii Britanii în Orientul apropiat și mijlociu, unde se duc și azi războaie, în Irak și Afganistan, tot un fel de neocolonialism american. Consiliul Mondial al Păcii nu a prea criticat URSS în 1956 și 1968. Au făcut-o unii cu jumătate de gură. Erau provocări imperialiste. Doar Ceaușescu, care n-a înțeles nimic din ceea ce se întâmpla în Cehoslovacia, a criticat invazia. Cum se știe, în 1989 i-a cerut lui Gorbaciov o invazie identică în Polonia. Atunci, mai bătrân, înțelesese, dar puțin doar. Celebra lui expresie populară „când o face plopul pere“ a fost un foc de paie. A făcut plopul pere, împotriva legilor firii, și Ceaușescu a fost împușcat din ordinul cominternistului bolșevic Brucan, cu o acuzație fixă: genocid = 60.000 de morți la Timișoara. Românii, tâmpiți cum sunt, după evaluarea lui Cioran din 1933, au executat toate ordinele, împușcând în dreapta și în stânga.
După câte-mi amintesc, maestrul Mihail Sadoveanu, membru în conducerea Consiliului Mondial al Păcii, a fost decorat totuși cu ordinul Stalin pentru întărirea păcii între popoare. Acesta a fost acordat paralel cu ordinul Lenin, până în 1956, când l-a desființat Nikita Hrușciov. De altfel, puțini știu acum de aceste premii. Generalissimul Stalin putea fi văzut doar în filmele documentare produse de studioul Sahia (care continuă să existe și azi cu același celebru nume), jurnale de actualități ce prezentau la cinematografe îndeosebi imagini din Piața Roșie la 1 mai, 7 noiembrie sau 9 mai, ziua victoriei. L-am văzut pe I. V. Stalin, cât era încă în viață, o singură dată, cred, la Costâna, când a rulat filmul „Cazacii din Kuban“. Freudian vorbind, de pe la 8 ani mama m-a făcut anticomunist, explicându-mi că aceștia nu cred în Dumnezeu, vor să facă colhozuri ca în Rusia, bagă oamenii la pușcărie, n-ai voie să vorbești împotriva lor. Până pe la 40-50 de ani, dar mai ales în tinerețe, mama mă avertiza să nu vorbesc împotriva bolșevicilor, ea îi compara cu dracul, „cruce de aur“, expresia ei favorită.