Amintiri din Comunism

Vladimir Ilici Lenin, într-o lucrare celebră, Imperialismul – stadiul final al capitalismului, a abordat o problemă actuală: cea a globalizării societăților umane. Nu erau atunci internetul, GPS-ul, sateliții de telecomunicații, telefoanele mobile, dar Vladimir Ilici a prevăzut ceva, ceva rău, nu bun pentru el. Din epoca de aur a noastră, cu un comunism muribund, am ajuns direct într-un capitalism de tip activisto-securist. N-au mai venit moșierii n-au venit vechii exploatatori, doar unii nepoți, dar și ei prea târziu. Țara noastră dragă e într-o plină criză a capitalismului, materială și morală. Exact cum ne avertiza președintele Ceaușescu: capitalism înseamnă șomaj, exploatarea omului de către om, prostituție, droguri etc., ceea ce e perfect adevărat. Așa ne trebuie! Foști bravi lucrători și informatori ai onorabilei securități dezvoltă la TV și în scris diverse teorii ale conspirației mondiale, ceea ce are un sâmbure de adevăr. Numai că istoria umanității a fost și este plină de haos. Sigur că bandiții imperialiști americani din anii copilăriei mele, mai ales bancherii care tot sug sângele popoarelor, vor să se îmbogățească tot mai mult. Omul în fond, după Darwin, e un animal oarecare, chiar dacă face bombe termonucleare și a inventat internetul. Organizați în imperii, în state naționale, în grupuri de state, toți se comportă precum câinii noștri comunitari, nu vagabonzi. Câinele, ca ființă biologică cu drepturi depline pe minusculul nostru Pământ, e în conflict vechi cu mine, încă din copilărie, când m-a mușcat și terorizat. A continuat și mai târziu. Este adevărat că eu sunt adeptul vechilor hingheri, care obțineau de la câinii comunitari, nu vagabonzi, piele pentru mănuși, poșete și celebrele botine femeiești de pe timpuri. Pielea lor prelucrată se numea de box.
Toată fericirea noastră din epoca de aur s-a făcut țăndări atunci când Boris Elțîn, bețiv, nebețiv, a reușit, precum Lenin, suit pe un tanc, să anihileze Armata Roșie trimisă pe străzi în situație de război. În fond, ceea ce n-a reușit Hitler în cel puțin 2-3 ani, până la Kursk, cu milioane de soldați și cu cele mai elegante tancuri, a reușit Elțîn. S-a urcat pe tanc și a strigat: s-a încălcat constituția! Atât. Aici, evident, l-a depășit pe Lenin. Mareșalii bravi ai Armatei Roșii au fost arestați, unul s-a sinucis și totul s-a terminat. Dacă trăia Brejnev și declara stare de război, îl strivea pe unul ca Elțîn ca pe un gândac. Putea strivi o Europă întreagă cu cele 30.000 de tancuri.
După douăzeci de ani de capitalism construit de activiști și comuniști, care au ajuns pe postul de dușmani ai poporului, reacționari, capitaliști milionari și miliardari în celebra valută străină euro, dar și în dolari, inteligentul nostru popor s-a trezit din somnul cel de moarte. Numai că și acum face aceeași greșeală ca în 1989. Vede tot răul în dictatorul actual, adică președintele ales cinstit (sau nu, după opozanți), cauza tuturor relelor. Marii bandiți capitaliști își râd în barbă, vorba proverbului. Revoluție să fie, cât mai anticomunistă, împotriva tiraniei și corupției oficiale guvernamentale. Să-i fugărească cu elicopterul, cu avionul, cu ce vor, dar să asculte apoi de noi. Noi îi scoatem din mizerie. Le mai dăm, precum Ceaușescu, 50 de lei la pensie. Mârlanii să nu se aștepte la multe. Le redăm democrația din anii glorioși ai FSN-ului. Noua noastră revoluție anticomunistă va merge exact ca cea din 1989, condusă de marii miliardari cu antene TV, care au supt sângele poporului 20 de ani mari și lați, vorba proverbului.
Suceava noastră cea măreață adună an de an la jumătate de ianuarie scriitori cu ficatul bolnav, cu opere de trei parale, după Brecht, sărbătorindu-l pe Eminescu cu veșnica vodcă. Precum în Cântarea României, un an nu e uitat genialul nostru poet. Cel mai mare omagiu în ultimii 20 de ani nu l-au adus scribii cu vodca lor, slujbași ai statului capitalist, ci răpăusatul, cum spunea bunica, Nicolai Moscaliuc, care a adunat bronz și pe gratis. Cu el a fost turnată statuia poetului, la fosta fabrică IMUS a tov. ing. Nemțișor, după macheta unui alt artist sucevean, autorul bustului lui Ciprian Porumbescu, Ion Cârdei. La timpul respectiv, poeți vajnici ai urbei noastre au manifestat o indignare patriotică: e urât, nu e pus unde trebuie etc. Și anii au trecut și bustul lui Eminescu trăiește în Suceava, în apropierea bisericii Sf. Nicolae, reconstruită cu secole în urmă de un boier, Nicolae Prăjescu, care-și avea casa mai sus, la ACET-ul de azi, fost IGO, fostă școală de meserii pe vremea mea antediluviană. Atunci era fără transformări. Acolo au venit la noi distinșii tovarăși Ene Țurcanu și N. Munteanu, primiți, cum am mai spus, cu fanfara școlii, dirijată de profesorul Zmău, exact așa, cu o figură aș zice fioroasă, cu ochi sfredelitori care te speriau. Copiii cei mai obraznici nu scoteau un răsuflat mai puternic, fiindcă era văzut și admonestat. Preda muzica pe la diferite școli, adică cele trei care erau atunci, 2 licee și școala pedagogică. Dar era oare aceasta înființată? Cu profesorul Zmău m-am întâlnit peste câțiva ani, în dreptul Bisericii Domnițelor, dar nu mai știu ce am discutat.