Amintiri din comunism

Și totuși se pare că Marx, Engels, Lenin și alți gânditori comuniști au avut în unele probleme dreptate. Noii analiști ai crizei capitalismului spun că totuși multe elemente ale comunismului vor reveni inevitabil, dacă nu cumva întregul comunism. Creșterea rolului statului a fost subliniată de nimeni altul decât de genialul nostru fost conducător, în opoziție cu teoria marxistă clasică, care prevedea dispariția statului în comunism. Marii hoți bancheri din SUA au făcut pierduți banii și statul a dat de la buget sute și sute de miliarde de dolari băncilor. Criza capitalismului parcă ne duce cu gândul la detestatul nostru comunism, cu planificarea lui centralizată etc. Evident falimentară. Se pare că sistemul comunist-capitalist chinez e o soluție de viitor, evident, cu reforme politice, deși înmulțirea oamenilor și terminarea resurselor ne duce direct la călugărul genial Malthus. Un alt călugăr genial a fost Copernic, la fel și cehul Mendel, fondatorul teoriei eredității.
Am trăit aproape 50 de ani în comunism. Am scris și voi mai scrie despre comunismul românesc, cu referire mai amplă la orașul Suceava, unde locuiesc de multă vreme. Primul cititor al „Amintirilor din comunism“ este fiul meu, care mi-a cules manuscrisele. A fost de acord în mare cu mine, nu însă în unele chestiuni de politică internațională din perioada comunistă, abordate parțial în seria de articole din ziar. Trebuie să mărturisesc un paradox din gândirea mea, din tinerețe până acum. Întâi de toate, din copilărie am avut o mare simpatie pentru poporul rus. Poate pentru că am început cu Gogol, cu Pușkin, încă de pe la 10 ani, chiar acolo, în Costâna, la micul cămin cultural de unde luam cărțile. Apoi, chiar dacă am detestat comunismul sovietic, nu am fost de partea SUA în timpul războiului rece, ci de partea URSS. Nu-mi explic prea bine de ce. Sigur că nu din cauza lui Dostoievski, Tolstoi etc. Chiar și pe Lenin l-am simpatizat, iar într-o oarecare măsură și pe Brejnev. Emana forță și fermitate, iar occidentalii erau cuprinși efectiv de frica Armatei Roșii. Repet, am privit din tinerețe comunismul drept o societate absurdă, contrară firii umane. Uneori îmi imaginam că el ar dispărea dacă toți șefii comuniști adunați într-o consfătuire, cum se țineau pe atunci, ar fi fost pur și simplu lichidați. De cine? Nu prea știam. Oricum, nu de occidentali. De cineva din lagărul nostru socialist, probabil. Și acum am aceeași simpatie față de fosta Uniune Sovietică, poate pentru că ținea la respect SUA și Europa occidentală. O fi o urmare a îndoctrinării mele comuniste? Nici vorbă. Era vorba practic de America Latină, marea mea slăbiciune, cu literatura ea magnifică, comparabilă cu cea rusă. Faptul că SUA și-au cam bătut joc de țările din această zonă m-a făcut din tinerețe un adversar al SUA. Fiul meu se miră cum eu am rămas adeptul total al lui Salvador Allende și mai ales al lui Fidel Castro și al lui „Che“ Guevara. Orice ar fi făcut Fidel Castro el rămâne definitiv în forul meu afectiv. Sigur că a contat și faptul că a supraviețuit încercărilor de asasinare aprobate de mulți președinți americani, între care și Kennedy, pe care l-am simpatizat și m-a preocupat moartea lui enigmatică, dar și Richard Nixon, care mi-a plăcut ca om cu umorile lui. Fidel Castro a fost prieten cu Hemingway, dar mai ales cu genialul Gabriel Garcia Marquez.
Și totuși am și alte idei de „stânga“. Am mai explicat undeva că e vorba poate de acea uitată idee a lui Marx, „conștiința de clasă“. M-am născut în timpul războiului, când tata murea la Odessa, în sărăcia și necazurile satului de atunci. De pe la 9-10 ani am început să nu-i simpatizez pe cei bogați. În subconștient am rămas până azi cu acea mentalitate „de clasă“ a lui Marx. Poate că se poate explica și darwinist. Am mai spus că aș dori ca și SUA și Europa occidentală să treacă printr-o revoluție comunistă, iar averile marilor capitaliști ostracizați de propaganda comunistă în copilărie să fie naționalizate iar ei să fie condamnați la muncă silnică pe viață. Mai ales că, în prezent, tot ei au provocat criza economică și monetară mondială. Încep și eu să mă analizez freudian pentru perioada copilăriei. Sărăcia a fost evidentă, mama văduvă de război cu 2 copii etc. Și totuși, având peste 2 ha teren nu era trecută la țăranii săraci, ci la cei așa-zis mijlocași. De aceea nu puteam primi o bursă pentru a locui la cămin la liceul din Suceava. De aceea nici n-am dat examen. Am ajuns la o școală de meserii de câțiva ani, cu cazarea și mâncarea gratuite. Adevărul e că situația mamei, cu cele peste 2 ha de pământ, a dus și la tăierea pensiei de văduvă de război. Ce i-a spus activistul de la primărie era o minciună, adică că și-a trimis bărbatul să lupte contra URSS. Dar alte femei, cu mai mulți copii și cu pământ mai puțin, au primit tot timpul pensia.
Ioan Pînzar