Amintiri din Comunism

Emil Bobu s-a dus și cu el s-a dus definitiv Suceava tinereții mele din anii 1964-1970. Mai trăiesc câțiva bătrâni rechini activiști de sub conducerea lui Bobu, cu o bătrânețe liniștită, cu pensii mari, poporul nostru educat de ei este recunoscător. Niciunul nu spune că a crezut sincer și deplin în comunism. Nu-și amintesc de vremurile glorioase când făceau parte din aristocrația muncitorească, conducători absoluți ai poporului muncitor. Fiii și fiicele tuturor șopârlelor bolșevice au acum terenuri intravilane, 2-4 vile, 4-5 mașini, opere de artă, ceasuri de lux etc. Cei peste 4 milioane de lighioane umane care au în medie 700 de lei pensie cred cu mintea lor de oaie, vorba cuiva, în fostul comunism și în noul capitalism, votându-l de dimineața, o dată la 4 ani, pe Ion Iliescu. Noi suntem români, spune cântecul ardelenilor, dar oare nu suntem urmașii agatârșilor, care i-au găsit prin munți pe câțiva dintre înaintașii noștri, în mileniul negru. Despre morți, numai de rău, ar trebui, evident, schimbată lozinca veche creștină. Pe plăcile uriașe de marmură din cimitire ar trebui scris: aici se află hoitul unui bandit, unui hoț, unui mincinos, unui criminal, unui violator, unui om de nimic etc. etc., evident după caz. Țăranii nu scriau nimic pe crucea de brad care putrezea mai repede decât cei 7 ani legali de păstrare a mormântului. Bine că a crăpat bețivul dracului! comentau mama și vecina Domnica Goian. Doamne, iartă-ne! se căiau ele apoi. Evident că pe crucile sau plăcile de marmură, piatră, beton etc. din cimitire se scrie doar numele și anii vieții. Milioane de tone de beton s-au turnat în cimitirele patriei. Și când te gândești că Mozart și Bălcescul nostru au fost aruncați în gropi comune. Să nu vorbești de funie în casa spânzuratului, spune un enunț genial al țăranului român analfabet.
Am pornit de la tovarășul Bobu, scoborâtor din tribul carpilor, daci liberi, plecat într-un cimitir. Dacă se continuă cu fierul-beton din cimitire, în câteva sute de ani ele vor ocupa un milion de hectare de pământ arabil în România noastră, d-apoi în toată lumea creștină! Europa și America vor fi imense cimitire peste o sută de mii de ani, dacă nu ne lovește pietroiul care ne va nimeri într-o zi în imensitatea spațiului, chiar dacă suntem un punct minuscul în Univers. Dacă mai trăia tovarășul Ceaușescu și Emil Bobu, gospodar cum era, îi raporta că se ocupă teren agricol cu cimitirele, plus fier-beton, marmură și altele consumate, genialul strateg ar fi interzis totul și ar fi înființat vechile gropi comune din civilizația medievală europeană și chiar modernă, după istorici. Să terminăm, tovarăși, cu înmormântările activiștilor morți din cauza beției, cu camioane și atâtea coroane de flori, și să nu-i mai plimbe prin fața sediului partidului, dumnezeii mă-sii, că nu mai scăpăm de misticism! Ce fac tovarășii de la propaganda ateist-științifică? spunea tovarășul Panaitiu, secretarul cu propaganda.
Rotația cadrelor, o idee a secretarului general al PCR Nicolae Ceaușescu, a început prin 1975. Epoca neagră a Anei Pauker și a lui Gheorghiu-Dej, până prin 1962, asigura o carieră aproape pe viață a marilor activiști, cu excepția cazului epurării deviaționiștilor de dreapta din 1952. Primii secretari ai regiunilor, raioanelor, secretarii de partid de toate felurile stăteau pe funcții liniștiți, chiar dacă făceau potlogării. Pentru critica vigilentă din ședințe, ei foloseau antidotul: autocritica. Da, tovarăși, am greșit față de partid, față de încrederea acordată de tovarășii din conducerea partidului! Și rămâneau pe funcții. Unii, care acționau în disprețul moralei proletare, cum a făcut la Suceava secretarul de partid al regiunii Martologlu, care a procedat incalificabil, transformând biroul din sediul sfânt al regionalei de partid în loc de plăceri sexuale, erau, evident, trimiși la o muncă mai de jos. Dar, în general, activiștii potlogari și imorali, la orașe și la sate, foloseau instituțiile de partid sau culturale pentru potlogăriile lor. Tinerele activiste UTM, apoi cele UTC, erau convocate la conducerile superioare pentru analiza activității, după care se consumau mari cantități de alcool și se făceau potlogării. Asta a durat până în 1989 și, probabil, chiar și după. Tovarășul Nicu Ceaușescu dădea tonul tineresc în această direcție, care încălca grav codul eticii și echității socialiste.