Amintiri din Comunism

Manelizarea unui surogat de folclor, mort și răsmort demult, continuă cu banii statului nostru, așa cum este. El nu are nume, ca însuși Creatorul suprem, care trimite sfinții și arhanghelii pe Pământ cu viteza luminii. Evident că vor ajunge după multe miliarde de ani, când aici va exista ipotetica materie și energie neagră, misterioasă ca tot universul. Babele care merg la oasele sfinților ipotetici evident că nu așteaptă moartea, ele vor sănătate după truda de-o viață. Face și asta parte din noua Cântare a României. Noii activiști culturali au șefi la fel ca în timpul comunismului. Mulți, majoritatea foști activiști UTC cu studii clasice la infama academie bolșevică. Fac și acum planuri de muncă, propagandă politică și culturală, mai puțin ateist-științifică, doamne ferește! Nivelul prostiei iubitului nostru popor crește parcă din an în an.
Munca de la om la om se face tot pentru educație politică. Și noi, vechii activiști culturali, acționam sub îndrumarea tovarășilor secretari cu propaganda, la noi mult timp regretatul Ștefan Panaitiu, mort în Botoșaniul tinereții mele, unde tovarășul Bobu l-a rotit după indicațiile președintelui țării, ajunsă pe al treilea loc în lozinca Partidul, Ceaușescu, România. Partidul era, evident, primul, el hotăra dacă avem sau nu țară. Și aveam o țară independentă sută la sută, Armata Roșie era oprită la graniță de laserul cel uriaș care putea distruge lumea. Spaima de Armata Roșie este prezentă și azi în toată Europa și chiar în America, care face războaie numai cu aviația, eventual fără piloți, și cu armate particulare. Treaba lor unde merg și ce fac, noi nu-i controlăm, spune Pentagonul cel lovit de avionul lui Bin Laden, împușcat în propria locuință, în fața familiei.
Istoria se repetă. Imperialiștii anglo-americani amenință iar cu războiul, ca în 1950, evident cel nuclear. Adevărul este că oamenii, animalele cele mai ucigașe în categoria interspecii, s-au cam săturat de viață. Vine o vreme când trebuie să moară nu 50 de milioane, ca în ultimul război, ci 3-4 miliarde, conform teoriei lui Malthus. Nu ne mai suportă nici pământul, așa de răi suntem, spunea mama uneori. Creștinii botezați de preoți puțin cam lacomi și uneori imorali spun cu liniște sufletească: trebuie să vină sfârșitul lumii. Unii sectanți – biserica mamii lor, spunea invariabil colonelul Dimitriu, parcă mângâindu-i – văd un război final în nordul Israelului, între generalul Hristos, cu o oaste numeroasă, și toți regii lumii, cu armatele lor. Regi sunt puțini pe pământul nostru și doar o singură monarhie, Anglia, are arme nucleare. În fine, mai durează până atunci.
Dar Cântarea României noastre continuă. N-o oprește nici apele, n-o va opri nici potopul, care va fi cu foc, după cum spunea tot mama, care parcă presimțea lovitura dată Pământului de un mare bolovan cosmic, din centura de asteroizi din apropierea planetei Jupiter, care-i atrage pe cei care o iau la vale în cosmosul cel nemărginit. Cântarea României continuă. Omul nou, făurit de partidul comunist, este. El poate spune, ca Creatorul suprem: eu sunt. Așa i-a precizat lui Moise, care-i cerea unele detalii, mai ales că nici nu-l vedea decât ca un norișor de foc. Tăblițele de piatră cu cele 10 porunci le-a scris acolo, pe munte, însuși Moise, cel mai filozof conducător de triburi. A prins prima furtună și a coborât la tribul lui nedisciplinat. Asta spunea Biblia hazlie, tipărită prin 1965 și oferită propagandiștilor pentru educația ateist-științifică. Cântarea României a lui Ceaușescu se ocupa mai mult de zeul dac Zamolxe. Aici toți activiștii deveneau mistici, vorba lor. Am avut cu 2500 de ani în urmă un zeu, noi românii, popor harnic și viteaz. După el, cu 2000 de ani în urmă ne-am trezit creștini, în urma unei mutații genetice, zic eu. Nu, spuneau activiștii împreună cu patriarhul cu grad de general-maior: ne-a creștinat sfântul ucenic al lui Iisus, Andrei, contemporan cu Saul din Tars. Și când ne era lumea mai dragă, veneau pocăiții cu cereri aprobate de partid să plece la rudele lor în America, să sprijine acordarea statutului de națiune favorizată, împreună cu rabinul-șef. Doi senatori, Jackson și Vanik au obținut adoptarea de către Congres a unui amendament, adresat mai ales URSS, care nu permitea emigrarea nimănui. Ați vrut comunism, aici stați, ar fi spus Leonid Brejnev cuiva. Sancțiunile ne dor în cot, comenta mareșalul Ustinov, când era treaz. Mai băgăm în RDG 10000 de tancuri, să avem 40000. Și au avut. Nici nu se știe pe unde le țineau.
Sancțiuni aplică și acum americanii fostei URSS, adică Federației Ruse. Să fie acolo, să sădim și acolo democrația noastră, de la marii părinți fondatori, precum în Libia, Irak, Afganistan și pe unde am mai bombardat. Ce să faci cu atâta muniție, se întreabă uneori generalii Pentagonului. O dăm la prieteni, dar europenii s-o plătească, că prea s-au îngrășat de bine. Numai Anglia mai vine la război, Franța pacifică triburile ei africane de 100 de ani.
Toată lumea râde, cântă și danseazăera o comedie sovietică, regizată de Grigori Alexandrov, prin anii 1930, în vremea marelui Stalin. Iosif Vissarionovici citea cam toate manuscrisele scriitorilor și scenariile de film. A citit și manuscrisul romanului Cevengur de Platonov, de altfel aliniat total comunismului. I-a spus cuiva, nu lui Jdanov: Platonov e talentat, dar e un porc.
Cântarea României se face în fiecare cătun, fiecare instituție și de fiecare activist UTC, dintre care unii au ajuns miniștri, ceea ce nici nu visa președintele Ceaușescu. Activiștii UTC erau promovați la partid și UTC, nu în alte funcții de stat, doar să fi făcut studii la stat, ca fiii lui, cu excepția lui Nicu, care, deși profesor de fizică, a fost, normal, șeful studenților comuniști, al CC al UTC și apoi dus spre maturizare la partid la Sibiu, unde și-a încheiat cariera și ulterior și viața.