Amintiri din Comunism

Dar ce făceau, oare, informatorii securității de la cultură, în zilele și nopțile fermecătoare ale Cântării României și epocii de aur? Informau, cum era normal. Interesant este că noi știam de atunci cine sunt și după 1990 s-a dovedit că ei erau, fără să le vedem dosarele. Doar un fost pușcăriaș l-a găsit în dosare pe cel care i-a analizat poeziile, pline de cuvinte subversive, ascunse mișelește în așa-zise metafore. Cristoșii mamii lor de poeți!, spunea apăsat securistul de serviciu. Să nu umble banditul cu metafore care ponegresc marile realizări ale patriei noastre socialiste! Am mai spus că nimeni nu putea raporta că cineva nu-l iubește pe tovarășul Ceaușescu. Nu se putea, chiar la nebuni dacă era trimis individul, se spunea că este schizofrenic din naștere, suferă de demență congenitală și nu știe ce spune. Medicii repetau în fișele medicale diagnosticul ofițerului care, în fond, aparținea de Ministerul de Interne. Informatorii, actualii senatori, miniștri, revoluționari, luptători anticomuniști, au acum câte patru apartamente, trei vile de vacanță, patru mașini BMW, eventual un hotel și 10000 de hectare de pământ, după munca depusă ascultând cu atenție fie la birou, fie la crâșmă, mai ales la gospodăria de partid, căci și acolo mergeau bețivi care începeau să înjure șefii, după o sticlă de vodcă. Era informat și secretarul județean cu propaganda, care înjura, evident, arghezian: dumnezeii mamii lor de bețivi, acum spurcă și clădirile partidului! Un poet a vomitat chiar la intrarea în restaurant. Activiștii de meserie erau ascunși, pe atunci, în separeuri. Ei veneau la bufet după ce șeful pleca, adică secretarul județean respectiv. Bătrâni și înrăiți în epoca capitalismului construit tot de ei, putred de bogați ei sau fiii lor, tot nu pot uita poziția privilegiată din comunism. Erau noua aristocrație roșie. Toți îi priveau cu frică, toți li se ploconeau, cum făceau țăranii cu boierul, pe vremea bunicii și mamei mele, la Costâna.
Dar din tinerețea noastră cea limpede și pură ca cristalul, vorba lui Creangă, s-a ales praful și bacteriile i-au mâncat pe mulți. N-au ajuns țărână, o credință populară venită din Biblie. Cadavrele dispar mâncate de bacterii. Nu știu dacă și de viermi. Nu i-ar putrezi ciolanele! era un fel de blestem popular, sau nu l-ar primi pământul! Pământul nostru primește toate viețuitoarele, lui îi este indiferent dacă sunt oameni, hipopotami sau furnici. Un dictator a socotit civilizația furnicilor superioară celei a oamenilor. Activiștii uteciști, azi împovărați mulți de demnități publice, de societăți înscrise pe numele părinților și nepoților, duceau pe atunci o viață de vis. Un sediu al lor pentru mult timp a fost hotelul Parc, din 1988 preluat de biblioteca publică. La subsol erau activiștii pionierilor, ierarhic inferiori. Dar cine vedea un activist în crâșmele Sucevei? Nimeni, ei erau pe teren propriu sau pe teren. La Iacobeni era clubul minerilor, cu director plătit. Avea și o masă de biliard. La Frasin era alt club muncitoresc, cu o bibliotecă proprie. Principala formă de conducere a activității politice în toți anii construcției socialiste erau, evident, brigăzile mixte de îndrumare și control. Zile și nopți de băutură pentru unii, control la planurile de muncă pentru alții. Planul de muncă al fiecărei unități cultural-artistice și politico-educative era la nivelul ședințelor de partid. Activiștii cu talent artistic creau bancuri cu Bulă, dar care trimiteau la șeful suprem, ca la Radio Erevan. Mulți informatori erau autorizați de securiști să spună bancuri cu diverse ocazii. Era un mod de a sonda opinia publică. Noi știam cine erau informatorii care spuneau bancuri și ei știau și securiștii știau că noi știm. Asta ca în judecata lui Solomon, pe care am auzit-o prima dată de la Alfred Bernstein, care povestea cu voioșie multe bancuri cu evrei. Mai ales prin anii 1950-1960 se spuneau multe bancuri cu evrei. Evident că nu se supăra nimeni. Românul Bulă a apărut mai târziu. Tovarășul Ceaușescu tot critica antisemitismul, dar s-a opus căsătoriei unui fiu al său cu o fată evreică. Dacă era rusoaică? Și mai rău, o cataloga drept agent KGB. El, care a făcut cursul scurt la Academia Frunze, pe care nu l-a absolvit nici marele Stalin, ajuns generalissim, nici mareșalul Jukov.
Este evident că după sutele de vodcă de pe teren pentru toți făuritorii omului nou, constructor conștient al socialismului, acesta chiar era frumos. Oamenii noi lucrau în fabrici și pe ogoare, iar o pătură de birocrați, putregai burghez prin 1950, mâncau banii statului cu salarii bine calculate pentru profesori, care mai dădeau meditații, doctori, care aveau dulapurile pline cu cafea, Kent și whisky, activiști, care mâncau ce le aduceau secretarii de partid de la sate, tovarășul Bobu, a cărui slujnică primea în antreu ce aduceau înșiși primii secretari din Suceava noastră frumoasă.