Amintiri din Comunism

Marele maestru al combinațiilor Silviu Brucan le-a vorbit românilor într-un ziar englez, pe englezește. A folosit expresia „stupid people”, adică popor prost. A fost foarte optimist față de acest neam străvechi: boala va dura douăzeci de ani, a spus profetul. Dar ea va dura probabil mai mult. Românii și celelalte naționalități conlocuitoare, cum le spunea același maestru Brucan prin 1950, au răsuflat ușurați. „Stupid people”, cum era de la Zamolxe, zeul nostru național (în fond nici n-am fi avut nevoie de creștinism), a plâns cât a plâns după fabricile și uzinele distruse și furate de informatori, împreună cu îndrumătorii lor, securiștii și activiștii PCR, cei tineri s-au dus în Peninsula Iberică, patria marelui Traian al nostru, la cules fructe și legume etc. Făuritorul Turciei moderne, Kemal Atatürk, a făcut în fond o revoluție mai mare decât cea a lui Lenin. A recucerit și păstrat teritoriul actual al Turciei, a desființat califatul preluat de la arabi, a mutat capitala la Ankara, a laicizat statul, a interzis șalvarii, turbanele și pânza ce acoperea fața femeilor, a introdus alfabetul latin, renunțând la cel arab și ar fi vrut chiar să renunțe la islamism, religie impusă de aceiași arabi, când au cucerit triburile turce. Dar aceștia s-au răzbunat mai târziu, cucerind întregul fost imperiu arab. Religia însă a lăsat-o, era prea greu s-o interzici. Actualii iranieni, unii fanatici musulmani șiiți, ar fi putut reveni la vechiul nume de persan și la zeitățile lor străvechi celebre, între care Zarathustra sau Zoroastru.
Românii noștri cinstiți și puțin naivi cred în vrăji, farmece, descântece, prezicători, mari mincinoși, pușlamale, potlogari, lichele. Cred și nu cercetează, cum spune sfinția sa preotul nostru ortodox. Ei au primit cu nepăsare definiția maestrului Brucan, care venea după cea a filozofului Emil Cioran. Aici e vorba în fond și de misticism, împotriva căruia luptau activiștii prin bufetele partidului, iar noi, culturnicii, în bufetele sătești, proprietate de grup, nesocialistă, a cooperației de consum. De fapt încă de la înființare, prin 1950, cooperativele de consum îi cuprindeau pe toți țăranii săraci, mijlocii și chiar chiaburi. Toate aveau un magazin de produse diverse și reprezentau legătura dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare. Aveau un președinte, contabil, vânzători și alți funcționari. După ce a condus primăria și a ras de pe fața pământului hambarul de cereale și grajdurile boierului, a mai dat jos și instalația de apă potabilă de la conac, ajuns școală cu internat, Gheorghe Goian, țăran trecut rapid la comuniști, ajungând primar în Costâna, apoi a fost transferat președinte la cooperativă. Contabil era Gheorghe Căjvănean, oamenii îi spuneau simplu domnu’ Gheorghe, care umbla îmbrăcat național cu cămăși înflorate cum purtau elevii de liceu mari și studenții. Toți erau membri de partid, organizație condusă cu măiestrie de Nicuță Butnar, zis al lui Furchis, căruia nimeni nu-i spunea domn, ci bade Nicuță. Singurul căruia lumea din sat îi spunea tovarășe președinte sau secretar, erau primarul sau secretarul consiliului popular comunal. Cuvintele primar și primărie erau burgheze și scoase din limbă, altfel te mânca pușcăria sau o bătaie în beciul miliției comunale. Acolo, în beci, se făceau anchete mai mari sau mai mici. Procurorul Voinescu, cu școală juridică curs scurt, a cercetat și o omucidere, despre care am vorbit. Mama avea un respect deosebit pentru meseria de procuror. El, totuși, urma după doctor, iar la urmă învățătorii și profesorii, plus preotul, care era un fel de sperietoare pentru copii. Și mama mă avertiza că dacă spun prostii îmi taie limba preotul. A repetat asta chiar în prezența popii, care ne vizita uneori. Acesta s-a uitat la mine și a făcut un semn cu mâna cum se taie limba, ceea ce m-a cam speriat, fapt pentru care am răcit relațiile cu slujitorii Domnului. Sigur că nu-i acesta singurul motiv. Adevărul este că, fiind copil, cel mai frică îmi era noaptea de biserică și de cimitirul de alături. Bunica și mama și alte femei povesteau numai povești de groază, cum am mai scris cu alte ocazii. Nu credeam în știme, draci, moroi etc., dar îmi era frică seara pe ulița noastră întunecoasă.
Pe atunci, tovarășul Silviu Brucan scria că cel mai eroic popor este cel sovietic, condus de Iosif Vissarionovici Stalin, corifeu al științei mondiale. Exact așa se spunea, deși mulți nu au înțeles domeniile științifice ale marelui comandant de oști. Același eminent ziarist bolșevic scria că poporul român, luând exemplu de la marele popor rus, va ajunge la un înalt nivel de cultură. Despre inteligența lui seculară în lupta cu exploatatorii știe și marele și frățescul popor eliberator din ghearele fascismului și imperialismului.
Expresia „stupid people” a lui Brucan, pe străvechea limbă din familia indo-europeană, înseamnă deci popor prost. Proști, dar mulți, a spus Alexandru Lăpușneanu în nuvela lui Negruzzi, eroul domnind pe tronul Moldovei în Suceava noastră cea frumoasă. Marele maestru a fost, în fond, concesiv cu acest brav popor. A spus că această boală mai deosebită, în fond fără leac, are totuși leac. Anii au trecut și nimeni nu mai pune alt diagnostic. Oricum, e mai bine decât în 1933, când Emil Cioran, tânărul filozof ateu, dar de dreapta, a cerut ca românii să fie arestați pentru prostie. Asta e prea mult, evident. Un popor care a înfruntat mileniile în păduri, în munți, în bordeie, umblând desculț aproape tot anul, învingându-i cu o dexteritate lingvistică pe mulți migratori, asimilându-i, merită mai multă considerație. Mulți țărani români analfabeți, pe care și eu i-am cunoscut, puteau fi superiori lui Cioran și Brucan. Lui Cioran i s-au cumpărat recent acte și manuscrise din tinerețe la prețuri mari. Lui Silviu Brucan nu i s-au cumpărat încă manuscrisele articolelor arhibolșevice din Scânteia cea bătrână a anilor 1950. Se vor vinde și ele la licitație în viitor.
Pura întâmplare face că prin 1958, eu fiind elev la școala de meserii din Suceava, am primit gratuit un costum de haine de vară din bumbac sau in, cu sacou la două rânduri de nasturi, sandale și un chipiu asemănător cele de milițian sau ceferist. În curtea cantinei și internatului, pe Dragoș Vodă nr. 11 (azi Palatul Copiilor), un fotograf mi-a făcut un instantaneu cu Scânteia partidului în mână, citind-o. M-am văzut pe un panou, în curte, cu multe instantanee din școală. Evident, poza s-a pierdut demult. Mai târziu, citind romanele satirice ale scriitorilor sovietici Ilf și Petrov, Vițelul de aur și Douăsprezece scaune, cu eroul lor negativ Ostap Bender, pușlama fără pereche, îmbrăcat și el în perioada NEP-ului leninist în costum alb, cu șapcă de milițian, urmărind o comoară, mi-am amintit și de mine. Ostap Bender, etnic sovietic turc, tipul escrocului simpatic, vine în urma bravului soldat Švejk. Stalin a citit prin 1930 cele două cărți și le-a dat bun de tipar. Personajul nostru din anii comunismului și de după, Silviu Brucan, este după mine apropiat de marele maestru al combinațiilor Ostap Bender, deși l-a întrecut mult.
După cei douăzeci de ani de „stupid people” ilustra noastră națiune a trecut în altă categorie brucaniană.
de Ioan Pînzar