Amintiri din Comunism

Încet, încet, eroicul nostru popor uită cu brio epoca de aur. Timpul fiind relativ, trece mai repede sau mai încet în funcție de capacitatea noastră de percepere a întâmplărilor și fenomenelor. Au trecut 29 de ani de la scoaterea în afara legii, de fapt dizolvarea partidului comunist de către Ion Iliescu, în timp ce secretarul general mergea spre Târgoviște. Interferențele între trecut și prezent sunt prezente la tot pasul, evident, cu excepția setului de libertăți fundamentale proprii democrației capitaliste.
Tovarășul Ștefan Andrei, o nulitate bolșevică, responsabil de mizeria neagră din epoca de aur, este declarat de unii cel mai bun ministru de externe al României. Să nu uităm că la sfârșitul anilor ‘60 ministrul de externe de atunci, Corneliu Mănescu, a fost votat într-un an președinte al Adunării Generale a ONU, care mai avea încă unele valențe politice și diplomatice în confruntarea dintre est și vest, recte Războiul Rece. Încă era reprezentat în Consiliul de Securitate Taiwanul, pentru China întreagă, cu statut de mare putere și drept de veto. Reprezentanții țărilor socialiste, primiți în ONU după 1955, votau cu URSS și cu țările latino-americane, africane și asiatice, numite „lumea a treia”, o parte din ele formând Organizația Statelor Nealiniate. Reprezentantul URSS la ONU era atunci tovarășul Dobrînin, de mulți ani, cel care a aplanat criza rachetelor din Cuba din 1962, împreună cu Robert Kennedy, procuror general al SUA și fratele președintelui. În Consiliul de Securitate SUA era urmată la vot de aliații ei, Regatul Unit, Franța și ciancaișistul, reprezentantul Chinei. Președinte al insulei Taiwan, numită și Formosa, a fost mulți ani generalul Chiang Kai-shek, care a pierdut în 1949 războiul civil cu comuniștii lui Mao. Din când în când, la 3-4 ani, se adunau și șefii de state la deschiderea sesiunii Adunării Generale a ONU, din septembrie. De două ori a fost prezent însuși Nikita Sergheevici Hrușciov, prim secretar al PCUS și prim ministru al Rusiei, cum îi spuneau occidentalii URSS-ului. Fostul ministru de externe Corneliu Mănescu, mai în vârstă decât Ceaușescu cu câțiva ani, slujise la securitate prin anii 1950. Și-a câștigat un prestigiu internațional datorită cuvântării lui Ceaușescu la tristul balcon al CC din 1989, cuvântarea din 1968 în legătură cu „primăvara de la Praga”. După câțiva ani, oarecum gelos pe el, Ceaușescu l-a schimbat din funcție. Înaintea lui, după Ana Pauker, fusese ministru de externe Grigore Preoteasa, mort într-un accident de avion în drum spre Moscova. După Corneliu Mănescu a ajuns ministru de externe un fel de scriitor bolșevizat, George Macovescu, ales și președinte al Uniunii Scriitorilor. La congresul al XII-lea al PCR, când veteranul Gh. Pârvulescu l-a criticat pe Ceaușescu, spunând răspicat că nu-l votează, după ce sala a amuțit, la fel și prezidiul, au reacționat rapid, luând cuvântul, George Macovescu și Adrian Păunescu. Din sală, invitat fiind fiindcă nu era membru al CC, individul cel mai odios al comunismului a dat tonul ridicării în picioare, aclamării numelui lui Ceaușescu și alte lozinci. După 22 decembrie 1989, la TVR a apărut George Macovescu, pe post de dizident al comunismului. Acest obscur politruc a dispărut apoi, trăind evident liniștit în casa dată de partid și cu o pensie corespunzătoare. George Macovescu nu venea totuși de la șaibă, vorba unui fost secretar UTC. El a ajuns în CC al PCR din rândul scriitorilor proletcultiști. Avea probabil un bun dosar de familie și el, ca gazetar de stânga prin anii 1945-1955, s-a remarcat ca un politruc de nădejde. Mulți ani a fost ministru-adjunct de externe. Foștii membri CPEX al PCR, condamnați unii la mai mulți ani de temniță, au fost grațiați de fostul lor coleg Ion Iliescu. Evident că trebuiau judecați și condamnați precum Elena și Nicolae Ceaușescu. Asta cel puțin pentru frigul, foamea și întunericul epocii de aur, pentru calvarul orășenilor cu o singură butelie, care așteptau s-o umple din nou în condiții degradante. Trebuiau evident judecați și condamnați toți membrii CC al PCR. Bătrânii bolșevici stau tot în vilele vechi în București, iar în alte orașe au vile precum cea a lui Ceaușescu, dar și hoteluri, case mamut de vacanță, câte 2-3 apartamente. Cel de-al doilea președinte al țării, Ion Iliescu, i-a cucerit pe românii noștri grei de cap, vorba neamțului, cu râsul lui de crocodil mâncător de…