„…Sicriul a căzut din mașină iar cadavrul din sicriu”…
– Confesiunile scriitorului Ioan PÎNZAR
Gheorghiu-Dej dăduse un decret (534 mi se pare) împotriva huliganismului și tulburării ordinii publice. Prin anii 1960 era o ordine și o disciplină prin orașele noastre ca în țările nordice civilizate. Huliganii, bețivii violenți, alți infractori precum veșnicii noștri hoți erau luați de milițieni, li se făceau dosare și, în două zile, după o judecată rapidă, ajungeau după gratii. Era o perioadă care ne amintea de Vlad Țepeș. Stătea portofelul cu bani pe stradă și nimeni nu-l lua.
În perioada lui Gheorghiu-Dej, o situație cruntă îi aștepta pe cei care aveau lipsuri în gestiune. Când eram copil, prin 1953-1954, doi gestionari, de la cooperativa de consum și de la MAT (cârciumă) din Costâna, au avut lipsă în gestiune și au făcut câte 12 ani de pușcărie. În orașe era și mai grav. Codul penal îi considera hoți din avutul obștesc pe cei cu lipsă în gestiune (chiar dacă uneori era vorba de neglijență). În 1967 un coleg pedagog a făcut 18 luni de pușcărie pentru o lipsă de 1500 lei, bani dați de elevi pentru abonamente. Banii au fost depuși imediat. Toți cei din această situație returnau imediat sumele lipsă, dar făceau pușcărie pentru actul în sine, considerat hoție sau delapidare, celebra delapidare din codul penal de atunci. Dacă pentru 1500 de lei se făcea un an și jumătate de pușcărie, la suma de o sută de mii de lei pedeapsa era condamnarea la moarte. Nu era vorba de nimic politic. Procesele, în general, se făceau la locul de muncă al delapidatorilor. Mulți dintre aceștia au fost executați prin împușcare.
În Suceava a ajuns, în folclorul nou, „negru“, și un anume procuror Riciu. Locuia pe strada Republicii, într-o casă care mai există. A murit în baie în urma unui accident sau, poate, a unei sinucideri. A fost vorba de un aparat electric scăpat în apă? Acest om era procuror civil și, se spunea atunci, până prin 1965-1970, că nu numai că participase la execuții împreună cu plutonul de execuție, dar ultimul glonte de revolver îl trăgea el în condamnat. Folclorul negru a reținut și înmormântarea lui, cu un accident văzut ca o pedeapsă a Celui de Sus: la intrarea în cimitir, sicriul a căzut din mașină iar cadavrul din sicriu. Comuniștii, pe atunci, erau înmormântați fără preoți și fără cruce. Ei erau atei, majoritatea de nevoie. Execuțiile se făceau dimineața devreme, în locuri din afara orașului nostru.
(rubrică îngrijită de Angela FURTUNĂ)
