Oare de ce învingătorii nu ajung niciodată la ștreang?…
– Confesiunile publicistului, scriitorului și bibliografului IOAN PÎNZAR, fostul director al Bibliotecii Bucovinei « I.G.Sbiera »
Când mă pregăteam să mai precizez unele lucruri privind distrugerea mărturiilor arhitectonice din secolul al XIX-lea, (cu farmecul lor deosebit, păstrat cu pietate în orașele occidentale), pe timpul și la inițiativa unor conducători comuniști în frunte cu Traian Gârba, mi-am amintit despre un fenomen tot mai îngrijorător ce are loc sub ochii noștri. Casele stil „nemțesc“, în „două ape“, de pe multe străzi actuale ale Sucevei sunt vândute pentru a se face iarăși blocuri sau, în cel mai bun caz, noi vile. Ce n-a terminat comunismul se desăvârșește acum. Distrugerea arhitectonică a orașului vechi, a amprentei sale culturale. Faptul că Ministerul Culturii nu se implică decis în păstrarea caselor „nemțești“ rămase de la diferiți proprietari sau vândute de actualii proprietari va duce la lipsa oricărei istorii arhitectonice a unui oraș atestat de la 1388. Până și lângă ruinele Curții Domnești se construiesc niște maghernițe moderne cu aprobarea Primăriei și a reprezentanților culturii și ai Muzeului. Acest fapt denotă lipsă de implicare și de răspundere față de istoria acestui oraș. Cei care nu s-au născut sau nu au copilărit aici nu simt nimic față de farmecul deosebit al acestui loc. Sucevenii născuți în acest oraș sunt plecați și risipiți prin țară sau peste hotare, iar primăria nu-i adună niciodată pe artiștii, scriitorii, doctorii și alte personalități, fii ai Sucevei, la zilele acestui municipiu, de fapt la hramul de Sânziene. Ei ar trebui să fie convocați cu cinstire și cu respect, ar trebui să fie consultați și implicați indirect în unele decizii. Dar eu vorbesc precum vechii predicatori în deșert, asta e realitatea crudă. Totul va continua implacabil până ce se va distruge și ultima rămățișă. Vremurilor anti-culturale și aculturale de astăzi nu are cine să li se opună. Caricatura amplasată în centrul orașului, în stil Centrul Georges Pompidou din Paris, care este sediul nou parchetelor, amplasată lângă la fel de urâta BCR, arată că Suceava nu mai are încă un nou arhitect Nicolae Porumbescu.
Dar să revin iarăși la anii 1980 și ceva. Înainte de a-i critica pe răposatul Traian Gârba, prim secretar, pe prof. Ion Siminiceanu, fost prim-vicepreședinte al Consiliului Popular Județean, care mi-a fost șef la Cultură, să analizez mai pe îndelete situația imobilelor vechi de pe fostul Karl Marx, parțial Ștefan cel Mare și alte mici zone. Să facem o primă referire la Transilvania. Acolo au fost păstrate majoritatea orașelor vechi, nu numai Sighișoara și Sibiul, care se dau drept etalon. Dar de ce? Au fost prim-secretari care au înțeles probabil părerile unor arhitecți sau specialiști competenți, ce au luptat serios pentru menținerea cartierelor de case vechi. În al doilea rând, aceștia au ținut tot timpul casele vechi ocupate și au introdus facilitățile moderne: gaz metan, apă caldă și rece. Le-au adus la nivelul apartamentelor din noile blocuri. În mod similar, la Botoșani s-a încercat conservarea unei porțiuni din Calea Națională, lucru extrem de lăudabil, dar nu s-au introdus și facilitățile moderne, adică apă caldă și rece , căldură la calorifer. Locatarii, care erau prin 1960 elita orașului, s-au mutat cu bucurie la blocuri după 1970 sau 1980, lăsându-și vechile case goale, pentru ca apoi acelea să fie ocupate de persoane fără adăpost, care în câțiva ani le-au cam distrus. De-abia în prezent edilii orașului le vând, cu condiția păstrării și recondiționării aspectului lor exterior. Este politica cea mai plină de respect față de trecut. Numai astfel un trecut poate fi valorificat și în prezent, pentru industria turismului, ca și pentru apărarea identității culturale. În fond, la Veneția, să zicem, dacă aspectul exterior al caselor de cărămidă se mai alterează, nici un locuitor nu are voie să modifice designul istoric al clădirii sau al materialelor de construcție. În Germania, în Elveția, sau în Belgia, Grecia etc. este la fel.
Dacă Emil Bobu, Miu Dobrescu, Iliescu, apoi, într-o primă fază chiar Traian Gârba au mai păstrat din zona veche, dar nu au investit nimic în modernizarea ei, după 1980 degradările au fost atât de mari încât mulți locatari le-au și părăsit pentru apartamente noi la bloc. În loc să le repare și să le integreze în circuitul încălzirii centrale liderii comuniști locali au ales varianta distrugerii. Au distrus nu 100-150 de ani de istorie urbanistică, ci peste 300-500 de ani de istorie a beciurilor sucevene, majoritatea proprietate a negustorilor armeni, dar făcute și de autorități în veacurile trecute pentru a proteja populația de urgii naturale (incendii dese) dar și de jefuiri străine. Nimic, dar absolut nimic nu justifică măsura distrugerii Sucevei vechi luată de un prim-secretar de origine bănățeană și de alți activiști de partid și de stat, dintre care doar unul mi se pare că era născut în Ițcani (dar el atunci era la UJCC, e vorba de fostul secretar Găină). Lucrările de escavare a fostelor beciuri au fost extrem de mari și de costisitoare. De multe ori am trecut pe șantier oprindu-mă la intrarea câte unui beci. Blocurile din cartierul denumit, cu cinism parcă, „Ștefan cel Mare“, sunt urâte din toate punctele de vedere. Germanii din vest, dar și cei din est, polonezii și alții au refăcut întocmai multe orașe distruse de război. RDG-ul comunist a refăcut splendidul oraș Dresda, distrus la fel de cumplit ca Hiroșima de aviația anglo-americană în 1945, când în el erau refugiați câteva sute de mii de civili. Oare de ce învingătorii nu ajung niciodată la ștreang?…
