Rapid Suceava va disputa astăzi cel de-al doilea meci de pregătire din intersezon, împotriva colegei de serie SC Bacău. Chiar dacă până la urmă este un simplu joc amical, partida are o importanță deosebită în viziunea antrenorului Bogdan Tudoreanu.
„N-am fost mulțumit de unii jucători după meciul test cu FC Botoșani și i-am anunțat că după partida de la Bacău voi anunța lotul cu care vom aborda sezonul viitor al Ligii secunde. Le mai acord o ultimă șansă. Nu are rost să ținem atâția jucători doar ca să fim la număr. Mai bine ne bazăm pe 18 fotbaliști de valoare, decât să cheltuim aiurea bani cu alți 4-5, doar ca să facă figurație”, a declarat tehnicianul sucevean.
Revenind la confruntarea de miercuri, de pe Areni, cu FC Botoșani, Bogdan Tudoreanu a identificat și câteva aspecte pozitive în jocul Rapidului. „În repriza întâi ne-am comportat bine, în condițiile în care antrenamente cu mingea n-am prea făcut până acum, iar meciul cu Botoșaniul a fost primul test pentru noi din această vară. Dintre nou-veniți, mi-a plăcut cum s-a descurcat Apostol din postura de mijlocaș central, în vreme ce Cl. Ionescu, prin modul în care a creat golul lui Marinkovic, a demonstrat că are calitate și poate aduce un plus pentru noi pe faza ofensivă”, a precizat Tudoreanu.
Partida amicală dintre SC Bacău și Rapid Suceava va avea loc astăzi, cu începere de la ora 11.30, pe stadionul Letea din Bacău.