Handbal

Amical util pentru Universitatea Suceava



Aflată într-o pauză competițională de trei săptămâni din cauza reunirii echipei naționale conduse de Petru Ghervan, echipa Universității Suceava a disputat ieri un meci de pregătire pe terenul divizionarei secunde Politehnica Iași. Partida s-a disputat pe durata a trei reprize, studenții impunându-se în final cu scorul de 48 – 37. Prima repriză a fost una destul de echilibrată, după 30 de minute de joc, elevii lui Leonard Bibirig conducând la patru goluri, scor 15 – 11. În repriza secundă, universitarii au introdus mai mulți jucători de la echipa a doua, dar chiar și așa avantajul s-a mărit la nouă goluri, scor 32 – 23. În repriza a treia, Bogdan Curcă a reușit să marcheze nu mai puțin de nouă goluri, iar partida s-a încheiat cu scorul de 48 – 37.
„A fost un test foarte util în vederea pregătirii meciului de la Satu Mare, în care am reușit să punem la punct tot ce ne interesează pentru deplasarea din Ardeal. Sper să ne pregătim bine și în continuare pentru a face o figură frumoasă vinerea viitoare. Chiar dacă este o nou-promovată, pot spune că echipa din Satu Mare are prima șansă la victorie și asta pentru că a făcut meciuri bune în acest tur de campionat, dar are și jucători valoroși de la echipele mari din țară, dar și din Ungaria”, a declarat antrenorul Leonard Bibirig.
Sucevenii au început partida de la Iași în formula Pralea, Mitrea, Chiruț, Șoldănescu, Bursuc, Adomnicăi, Gavriloaia, în teren intrând toți jucătorii din lot, din echipă lipsind doar Dospinescu și Spiridon.



Recomandări

Debut de sezon cu două înfrângeri pentru handbaliști. Se anunță un campionat dens și foarte dificil pentru CSU Suceava

Debut de sezon cu două înfrângeri pentru handbaliști. Se anunță un campionat dens și foarte dificil pentru CSU Suceava
Debut de sezon cu două înfrângeri pentru handbaliști. Se anunță un campionat dens și foarte dificil pentru CSU Suceava