Amical la Moscova pentru Brazilia



Confederația Braziliană de Fotbal (CBF) a anunțat că echipa națională va disputa un singur meci de pregătire în vederea Cupei Mondiale din 2006, în compania selecționatei Rusiei, pe 1 martie, la Moscova, informează AFP. Echipa națională a Rusiei nu s-a calificat la turneul final al Cupei Mondiale, ce va avea loc în perioada 9 iunie – 9 iulie. Brazilia va face parte din grupa F a competiției, alături de selecționatele Croației, Japoniei și Australiei.