Începutul de an aduce cam peste tot în lume transferuri, angajamente, promisiuni, speranţe şi mai ales schimbări. La noi, ca mai mereu, angajamentele şi promisiunile sunt greu de transpus în realitate, fiindcă una se gândeşte, alta se spune şi încă alta se face. Dacă se face. Slavă Domnului că măcar una dintre telenovele s-a încheiat, desigur cea legată de transferul lui Louis Munteanu, care, după ce a fost transferat virtual ba la Marseille ori Fiorentina, ba şi la Villareal, iată că s-a mutat în SUA, la D.C. United, unde pregăteşte terenul pentru debarcarea întregii reprezentative… cu care însă în mod cert se va revedea mai devreme, la Istanbul, pentru meciul de adio al actualului antrenor, că doar n-am luat-o razna cu toţii să sperăm în calificare. Aşa că în SUA vor merge numai acei jucători ai naţionalei care îşi permit un sejur ca spectatori.
Cum ziceam, domnul Louis Munteanu s-a cărat, însă nu înainte de a da o declaraţie cu tupeul său caracteristic, parcă şi niţel amplificat de noul său stătut, conform căreia, zice domnişorul, „… am demonstrat că am valoare”! Cui, mă? Când şi unde? Că nu-mi amintesc de vreun meci de-ale tale despre care să povestim încă ori de vreun gol pe care să-l visăm 3 decenii la rând, ca pe ăla al lui Hagi din meciul cu Columbia, din ’94! Partea cu adevărat rea este că s-ar putea ca şi ăia să-şi dea seama de valoarea ta şi să te împrumute pe la ceva arăboi.
Din transferurile nefinalizare, pe mine mă apasă cel al lui Alibec, altă valoare mereu în căutare de ceva, care era cât pe ce să se proţăpească la Botoşani. Noroc că s-a înzăpezit mai la sud, astfel că după ce s-a anunţat pe drumul spre Constanța, s-a împotmolit tot la FCSB, cu care are contract până la vară. După care sper să nu-l aducă nimeni la Suceava!
Dar dacă e de salutat o decizie importantă, atunci e aceea a lui Pancu, care l-a anunţat pe domnul Deac că echipa se descurcă de minune fără el şi că cel mai bun lucru pe care l-ar putea face ar fi să treacă la joaca cu gălețica prin nisip alături de nepoţei! Cristi Chivu continuă parcursul excepţional în Italia şi cred cu convingere că va câştiga titlul, ceea ce ar fi o răsplată binemeritată a seriozităţii şi competenţei sale, pe care nu le pot compara cu ale niciunui alt antrenor român în viaţă.
Vă doresc să aveţi un an 2026 cu adevărat bun şi Doamne ajută să avem cu toţii bucuria calificării nesperate la World Cup!
