Cercetătorii americani au propus modificarea actualului sistem de măsurare a timpului care asigură menținerea ceasurilor în concordanță cu timpul solar, prin adăugarea unei secunde în plus la fiecare 18 luni, relatează BBC News Online.
Propunerea cercetătorilor din Statele Unite a suscitat nemulțumiri în rândul specialiștilor în domeniu, în special a celor din Marea Britanie, care consideră că ora Greenwich își va pierde relevanța în cazul în care propunerea avansată ar fi acceptată.
Propunerea prezentată de cercetătorii americani urmează să fie discutată de specialiștii în domeniul măsurării timpului în cadrul unei reuniuni care va avea loc la Geneva.
Oamenii de știință din Marea Britanie consideră că propunerea adăugării unei secunde în plus o dată la 18 luni pune în pericol rolul primului meridian în măsurarea timpului.
Primul Meridian, care traversează localitatea Greenwich, a devenit baza sistemului internațional de măsurare a timpului în 1884, după ce astronomul John Flamstead a calculat că Pământul efectuează o rotație completă în jurul propriei axe o dată la 24 de ore.
Această descoperire a făcut ca ora exactă să poată fi definită prin măsurarea poziției Soarelui față de anumite puncte de pe suprafața Terrei, începând cu meridianul care trece prin Greenwich.
Cu toate acestea, în ultima vreme, Pământul tinde să se rotească mai încet. Începând din 1972, această anomalie a fost corectată prin adăugarea unei secunde atunci când este necesar.
Potrivit lui Jonathan Betts, curator al Observatorului din Greenwich, rolul meridianului în furnizarea informațiilor de bază privind ora exactă pe mapamond este acum în pericol din cauza propunerii avansate de membri americani ai Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor.
„Acești cercetători doresc, pentru prima dată în istorie, să ne separe de rotația naturală a Pământului, ceea ce înseamnă că, o dată cu trecerea anilor, nu vom mai fi sincronizați cu astronomia și cu lumea reală”, a spus el. „Într-un sens, în ceea ce privește măsurarea timpului, linia meridianului va deveni irelevantă”, a adăugat specialistul britanic.
Anul acesta, extra-secunda va fi adăugată în noaptea de Anul Nou.
Deși adăugarea acestor secunde suplimentare la durata totală a zilei nu este semnificativă pentru populație, ea este importantă pentru astronomi. „Astronomii sunt persoane care depind foarte mult de o împărțire exactă a timpului”, a declarat Robert Massy, responsabil al Royal Observatory. „De exemplu, în domeniul radio-astronomiei, avem nevoie de ceasuri extrem de exacte pentru a ne asigura că semnalele de la telescoapele din cealaltă parte a lumii sunt emise în același timp și pot fi aliniate în mod corect, lucru care contează enorm pentru specialiștii din domeniu”, a adăugat el.
În absența secundei suplimentare, astronomii ar pierde urma stelelor aflate la distanță mare, precum și semnalul navetelor aflate în spațiu.
Cercetătorii americani vor să elimine exact această extra-secundă, lucru care îl deranjează foarte mult pe Daniel Gambis, care lucrează la Earth Rotation Service și a cărui responsabilitate este să stabilească momentul când trebuie adăugată această secundă la durata zilei.