Astronomii americani au reușit să fotografieze, cu ajutorul telescopului spațial Hubble, al doilea vecin al stelei Polare, relatează AFP.
Primul vecin al stelei Nordului, steaua Polaris B, este cunoscută din 1970 și poate fi văzută ușor cu un telescop de mici dimensiuni.
Dar Polaris Ab, de a cărei existență se știa, nu putea fi observată direct, până acum, din pricina apropierii mari de steaua Polară și a relativei mici luminozități pe care o are, au explicat astronomii, într-o declarație de presă ținută în cadrul celei de-a 207-a conferințe a Societății Americane de Astronomie.
Steaua Polară este un astru gigant, de 2000 de ori mai strălucitor decât Soarele, în timp ce Polaris Ab este o stea așa-zis pitică.
Steaua Polară este aliniată cu Polul Nord al Pământului și este cea mai luminoasă stea din constelația Ursa Mică. Steaua Nordului se află la 600 de ani lumină de Terra.