Cercetătorii de la o universitate americană au creat mașina care poate citi și dezvălui cele mai intime gânduri ale omului, potrivit unui studiu publicat în PLoS ONE și preluat de dailymail.co.uk.
Cercetătorii de la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh au descoperit, cu ajutorul unui aparat de scanare sofisticat și al unui program de computer că pot vizualiza modul în care se activează creierul atunci când omul se gândește la diferite lucruri.
Utilizând un tomograf cu rezonanță magnetică sofisticat, cercetătorii au analizat modul în care creierul reacționează la vederea reprezentărilor grafice ale unor clădiri și unelte. Specialiștii au utilizat apoi un program de computer pentru a afla dacă persoana s-a gândit la o unealtă sau o clădire. Analiza a dat rezultate corecte în proporție de 97%, dar cercetătorii au mers mai departe, dorind să arate că pot face diferența între două obiecte similare, precum două unelte, și au reușit acest lucru cu aproape aceeași precizie.
Este pentru prima dată când această tehnică a fost reglată pentru a se face distincția între două obiecte similare.
Tomografiile au indicat faptul că mai multe regiuni ale creierului sunt implicate, în același timp, în procesarea informațiilor, chiar și în cazul unor imagini atât de simple ca reprezentarea liniară a unui ciocan. În momentul în care o persoană se gândește la modul de utilizare a ciocanului, în creier se activează zona asociată mișcării. Dacă persoana se gândește la forma ciocanului sau la utilizarea lui atunci în creier se activează alte zone.
Deși în prezent are o capacitate limitată, identificând doar gânduri asociate unor imagini simple, cercetătorii sunt încrezători în faptul că, în curând, dispozitivul lor va putea ghici chiar gânduri asociate unor cuvinte sau propoziții.
Posibilitățile dispozitivului ar putea fi extinse în timp, cercetătorii spunând că ar putea deveni un detector de minciuni infailibil.