Spania ne-a driblat! Și pe noi, și pe brazilieni. Marea confruntare pentru supremație cu pentacampionii s-a amânat pentru un an, adică pentru atunci când va conta cu adevărat. Bine măcar că de-acum nu vom mai auzi poezia aia repetată obsesiv, cu ultima înfrângere a campionilor europeni administrată de naționala noastră, de unde ar fi trebuit să reiasă cât de tari am putea fi, că dacă n-am fi nu s-ar povesti. Dar povestea armadei spaniole nu are cum lua fața poveștii tipice de succes american. Parcă mai surprinzătoare decât această eliminare a Spaniei a fost scenariul calificării din grupă. Americanii ăștia prea se inspiră din filme, din filmele lor! Mai că îți vine să crezi că Rocky chiar poate deveni campion mondial cu un knockout în ultima secundă a ultimei reprize, numai după ce este bătut măr în toate celelalte runde. Când vine vorba despre echipa SUA avem ideea preconcepută că băieții ăia nu prea le au cu fotbalul. Poate chiar așa e, dar măcar un lucru îl știu bine: sunt americani și nimic nu e imposibil! Dacă avea același spirit, ghanezul naturalizat Freddy Adu, în loc să frece banca, ar fi rupt norii acum, la 20 de ani, după ce făcuse furori la vârsta junioratului.
Dacă nu cumva va interveni vreo surpriză epocală, americanii vor juca finala cu Brazilia (de fapt, diferența dintre Africa de Sud și Brazilia e atât de mare, încât respectiva surpriză epocală ar avea legătură doar cu dedesubturile pariurilor). În meciul din grupă, trupa carioca le-a predat fotbalul americanilor, aceștia au băgat la cap și au repetat scorul în oglindă cu egiptenii. Apoi i-au instruit la corrida pe spanioli, urmează să-i învețe samba pe brazilieni. Păi jocul de picioare al lui Rocky ce credeți că e?!
