America mă-sii de viață!

Începînd cu vara lui ’96, vreme de 15 luni, m-am ocupat cu scrierea unui roman: „Dispariția orașului Iași”. Eram mîndru de mine: îmi venise o idee rară. Anume ca povestitorul din carte să fie un copil, lipit mereu de personajul principal, copil despre care nimeni nu știe ce hram poartă. Și-abia în final să se dezvăluie că puștiul era personificarea primei vîrste a eroului din roman.
Volumul a apărut în ’98, la Editura „Institutul European”. S-au vîndut vreo 500 de exemplare iar doi-trei critici au zis de bine și de rău. După un timp, editura, ca să-și recupereze cică investiția, deși cartea fusese finanțată de fundația Soros, mi-a cerut 200 de euro. Pe care i-am dat, ce era să fac.
În anul 2000, s-a ivit pe piață un film de Bruce Willis, avînd ideea mea, care – se vede – plodise și-n America. De cîte ori văd pelicula, fac o țîră de infarct. Willis, din drepturile de autor, și-a cumpărat probabil un yacht și i-a mai rămas și de-un palton.
Ei, asta face diferența!, cum spun fotbaliștii, cu graiul lor izvorît din picioare. Acolo-i America, aici – România. Cartea mea a fost văzută de vreo mie de oameni, filmul lui Willis, de zeci de milioane.
Și încă ceva. Începînd din 2000, înjurătura mea favorită e „America mă-sii!”
Of, America mă-sii de viață!