Decizie

Amenzile încasate de suceveni pentru încălcarea ordonanțelor militare și contestate în instanță vor fi anulate



Amenzile încasate de suceveni pentru încălcarea ordonanțelor militare și contestate în instanță vor fi anulate
Amenzile încasate de suceveni pentru încălcarea ordonanțelor militare și contestate în instanță vor fi anulate

Curtea Constituțională a admis miercuri sesizarea Avocatului Poporului împotriva OUG 36/2020, actul normativ prin care guvernul a introdus amenzi între 2.000 și 20.000 de lei pentru nerespectarea ordonanțelor militare și a condițiilor de ieșire din case în perioada stării de urgență. Judecătorii au declarat neconstituțională ordonanța de urgență prin care au fost majorate amenzile date pentru încălcarea ordonanțelor militare pe motiv că nu au claritate și predictibilitate. Astfel, amenzile primite și contestate în instanță vor putea fi anulate în baza deciziei CCR. În această situație se regăsesc sute de cetățeni ai județului Suceava care nu au ținut cont de reglementările din ordonanțe și care au primit amenzi și de câte 20.000 de lei.
Decizia a fost luată la sesizarea Avocatului Poporului, instituție condusă de Renate Weber, care a venit cu o serie de critici legate de neconstituționalitea unor prevederi care îi permit președintelui să legifereze în perioada stării de urgență. Un alt punct criticat de instituția Avocatului Poporului îl reprezintă și amenzile contravenționale instituite prin ordonanțele militare.
„Din analiza întregului act normative, astfel cum a fost modificat și completat prin Ordonanța de urgență nr. 34/2020, remarcăm faptul că Guvernul nu a prevăzut vreo faptă contravențională care să poată fi sancționată, ci s-a limitat să reglementeze (…) că «nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenție» (…) Este de remarcat că, prin formularea generică utilizată la art. 9 (a cărui nerespectare atrage răspunderea contravențională) fapta nu este configurată prin lege (…). Or, în ipoteza contravențiilor, legiuitorul trebuie să indice în mod clar și neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale (…)”, se menționează în sesizarea formulată la Curtea Constituțională.



Recomandări

Gunoaiele încă tronează prin județ și pentru că amenzile sunt relativ mici, se achită de la bugetele locale, iar uneori au fost anulate de instanță

Președintele CMV Suceava anunță că a fost oprită încălcarea legii de către unii medici veterinari cu funcții de șefi

Președintele Colegiului Medicilor Veterinari (CMV) Suceava, doctorul Petrea Dulgheru
Președintele Colegiului Medicilor Veterinari (CMV) Suceava, doctorul Petrea Dulgheru