Amenzile pe care inspectorii sanitari le vor aplica pentru nerespectarea legislației din domeniul sănătății publice vor crește considerabil, în unele cazuri chiar și de zece ori. Așa prevede un proiect de act normativ, prin care se urmărește „modificarea corespunzătoare a cuantumului amenzilor prin corelarea acestora cu gravitatea riscului pentru sănătate al neconformităților constatate și în corelație cu sancțiunile aplicate de către alte autorități”, astfel încât să se asigure, printre altele, „protejarea populației prin îmbunătățirea activităților, serviciilor și produselor cu impact asupra stării de sănătate”.
„La ora actuală, amenzile sunt cuprinse între 300 și 4.000 de lei. În baza noilor reglementări, sancțiunile vor varia între 1.500 și 40.000 de lei”, a spus șeful Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, dr. Ludovic Abiței.
Amenzi de până la 40.000 de lei
Potrivit proiectului de lege, cele mai mari amenzi vor fi aplicate pentru absența autorizației sanitare de funcționare, funcționarea după emiterea deciziei de suspendare a activității sau de retragere a autorizației sanitare de funcționare, neremedierea deficiențelor constatate cu ocazia controalelor, nerespectarea obiectului de activitate, nerespectarea termenelor de remediere a deficiențelor, abateri care se sancționează cu amendă de la 20.000 la 40.000 de lei.
„În general, aceste măsuri au rolul de a crește nivelul de atenție. Totuși, inspectorii evită să dea sancțiuni mari, deși legislația le permite acest lucru. Există alternative la amendă, cum ar fi termenele de conformare, pentru corectarea greșelilor. Însă, în cazul în care indicațiile tale nu sunt respectate, deși tu ai creat cadrul legal pentru a evita o sancțiune, înseamnă că ești sfidat și obligatoriu recurgi la amendă”, mai spune dr. Ludovic Abiței.
Luna trecută, inspectorii DSP Suceava au aplicat șapte amenzi, în valoare totală de 11.400 de lei. Totodată, au fost emise două dispoziții de încetare temporară a activității și au fost date 45 de avertismente.
Proiect de act normativ
Amenzi usturătoare pentru cei care nu respectă legislația din domeniul sănătății publice






