Acțiune poliție

Amenzi și cherestea confiscată, după un control pe linie silvică



Un control comun al polițiștilor și al specialiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava, care a vizat prevenirea delictelor silvice și combaterea ilegalităților în domeniul prelucrării și comercializării materialului lemnos, s-a soldat cu aplicarea a trei amenzi și confiscarea a aproape 30 mc de cherestea.
Controlul s-a desfășurat la finele săptămânii trecute, cei trei agenți economici depistați cu nereguli fiind amendați pentru că lucrau cu lemn fără documente de proveniență.
Ca exemplu, poliția a prezentat cazul lui Bogdan O., administrator al unei unități de debitare a lemnului din comuna Poiana Stampei. În urma verificărilor s-a stabilit că acesta a debitat material lemnos fără a exista acte de proveniență. Cantitatea de cherestea găsită la sediu, 15 mc, în valoare de 6.300 de lei, a fost confiscată, administratorul primind și o amendă de 1.000 de lei, în baza Legii 31/2000, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Amenzile aplicate în cadrul controalelor au o valoare totală de 6.500 de lei, în timp ce materialul lemnos confiscat are o valoare de piață de 11.453 de lei.