Serviciul Rutier Suceava și formațiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au desfășurat, în perioada 11.01.-13.01.2019, o acțiune pe raza județului pe linia identificării conducătorilor auto care conduc autovehiculele după ce au consumat băuturi alcoolice, în cadrul căreia au fost testați cu aparatul etilotest 25 de conducători auto. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, au fost constatate 3 infracțiuni la regimul rutier și aplicate 156 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 56.765 lei. De asemenea, au fost reținute 12 permise de conducere și retrase 8 certificate de înmatriculare.
Amenzi rutiere de peste 55.000 de lei, în cadrul unei acțiuni pentru depistarea șoferilor băuți






