Serviciul Rutier Suceava și formațiunile rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat, în perioada 09.02.-10.02.2019, acțiuni tematice pe raza județului pe linia combaterii conducerii autovehiculelor pe drumurile publice de persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, în cadrul cărora au fost testați cu aparatul etilotest 438 de conducători auto, fiind constatate 10 infracțiuni, din care șase de alcoolemie, două – conducere fără permis și două – alte cauze. Polițiștii au aplicat 199 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 88.240 lei, au reținut 20 de permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.
Amenzi rutiere de aproape 90.000 de lei și 20 de permise reținute, în weekend
