438 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 189.455 lei, au fost aplicate de polițiștii rutieri, în perioada 9-11 martie, în cadrul unor acțiuni pentru prevenirea evenimentelor rutiere, acțiuni desfășurate polițiștii Serviciului Rutier – IPJ Suceava și formațiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești pe drumurile naționale, europene și județene. Din cele 438 de sancțiuni contravenționale, 323 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Au fost reținute 40 permise de conducere, dintre care 20 pentru depășirea regimului legal de viteză și 20 pentru alte abateri. De asemenea, au fost retrase și 17 certificate de înmatriculare pentru lipsa Inspecției Tehnice Periodice, lipsă R.C.A sau aplicarea de folii neomologate. Astfel, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, un tânăr de 23 ani din comuna Moldovița a fost înregistrat de aparatul radar din dotarea poliției în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în localitatea Stroiești, cu viteza de 115 km/h, în localitate. A fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere pentru 90 de zileUn bărbat de 34 de ani din orașul Siret a fost înregistrat de aparatul radar din dotarea poliției în timp ce conducea autoturismul pe DN 2 în localitatea Grănicești cu 120 km/h, în localitate. A fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere pentru 90 de zile.Vineri, la ora 10.05, o patrulă din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Mălini a oprit pentru control pe DJ 209A, din comuna Mălini, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu condus de un localnic de 52 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar numerele de înmatriculare provizorii ale autoturismului sunt expirate din data de 09.09.2017. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat ” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.Sâmbătă, la ora 01.30, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control, pe str. Mihai Eminescu din localitate, autoutilitara cu remorcă condusă de un bărbat de 26 de ani, din județul Bihor, care transporta un utilaj agricol. În urma verificării documentelor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte ansamblul de vehicule, masa totală maximă autorizată depășind 4.250 kg. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul”, ce va fi soluționat procedural.Duminică, la ora 00.36, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni a oprit pentru control, la intersecția DN 2E cu DJ 209H, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu condus de un tânăr de 25 de ani, din comun Baia. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că autoturismul nu este înmatriculat, autorizația provizorie de circulație fiind expirată din 04.02.2018. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.
Amenzi rutiere de aproape 200.000 de lei, la finalul săptămânii trecute
