Jandarmii care au asigurat anul trecut ordinea interioară în instanțele judecătorești și în sediile Parchetelor din județ au avut destul de mult de lucru cu indivizii care au trecut la scandaluri ori jigniri, nemulțumiți de rezultatele, răspunsurile ori hotărârile primite.
Pe parcursul anului trecut, angajații Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava care au misiunea de a asigura ordinea în unitățile amintite au aplicat un număr de 316 sancțiuni contravenționale, în valoare de 35.680 de lei.
Numărul sancțiunilor aplicate este în creștere cu 35% față de anul 2006, cele mai multe amenzi fiind acordate celor care au deranjat ordinea prin Tribunale.
De obicei pe fondul pierderii unor procese, unii au trecut la amenințări cu acte de violență la adresa celor cu care se judecă, odată cu ieșirea din sala de judecată. Și pentru gesturi obscene ori pentru scandalurile izbucnite pe săli au fost aplicate o sumedenie de amenzi.
În sfârșit, o mică parte dintre cei amendați sunt din rândul cerșetorilor ori al comercianților care încercau să facă un ban pe holurile sălilor de judecată.
S-a pus accent pe avertismente Locotenentul Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Suceava, a ținut să precizeze că, deși în creștere, numărul amenzilor nu este exagerat, practic fiind vorba de mai puțin de o amendă la zi, asta în condițiile în care aici sunt incluse toate instanțele de judecată și Parchetele din județ.
Pe de altă parte, amenzi au primit doar cei care s-au dat cu adevărat în stambă, în cazul schimburilor de replici ori al micilor conflicte oamenii legii intervenind doar pentru stingerea conflictelor și „aplicarea” de avertismente verbale.
Din fericire, în nici unul dintre cazuri nu s-a ajuns la agresiuni ori incidente mai grave, pentru care să fie întocmite dosare penale.




