Măsuri

Amenzi pentru proprietarii care nu-și reîmpăduresc suprafețele tăiate

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Suceava este decis ca din primăvara acestui an să aplice amenzi proprietarilor de păduri care nu-și reîmpăduresc suprafețele tăiate. Cel puțin așa susține șeful acestei instituții, Costel Girigan. El a arătat că, potrivit Codului Silvic, fapta de a nu reîmpăduri suprafețele despădurite reprezintă infracțiune silvică, pedepsită cu închisoare de la o lună la trei luni sau cu amendă.
Girigan a declarat că de la începutul acestui an și până în prezent ITRSV Suceava a trimis somații unui număr de 838 de proprietari pentru a împăduri o suprafață totală de 820,9 hectare. Lipsa puieților și lipsa fondurilor au fost principalele impedimente în menținerea unui ritm corespunzător al împăduririlor. Situația existentă arată că la nivelul județului trebuie împădurită o suprafață de 7.202 hectare de teren, însă pentru 5.300 de hectare termenul legal de reîmpădurire de maxim două sezoane de vegetație este depășit.
Dintre acestea din urmă, cea mai mare suprafață se află în proprietate privată, 4.023 de hectare, provenind în cea mai mare parte din pădurile puse în posesie în perioada 1991 – 1996, când s-au produs tăieri ilegale masive din cauză că nu exista o legislație care să protejeze suprafețele împădurite. Aceste suprafețe se concentrează în zonele Dorna și Câmpulung, dar și în zona Vama.

Recomandări

Ioan Balan vrea să afle de la ministrul Mediului câte proiecte de împădurire s-au implementat în județul Suceava pe fonduri europene

Rîmbu vrea să recupereze la primărie parcelele private din Parcul Șipote, care înseamnă peste 8.000 de metri pătrați

Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava
Proiectul de modernizare a Parcului Șipote cu fonduri europene, aprobat în Consiliul Local Suceava

A fost sfințit sediul Ocolului Silvic „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Silva Bucovina”, Câmpulung Moldovenesc

Grindina a compromis sau distrus și în această vară suprafețe agricole importante. Sistemul antigrindină este „înghețat”