Amenzi pentru persoane însoțite de câini considerați de lege ca fiind periculoși



Polițiștii Biroului de Ordine Publică – Poliția Municipiului Suceava au organizat în această minivacanță o acțiune privind verificarea modului de respectare a prevederilor legale de către deținătorii sau proprietarii de câini periculoși și agresivi.Astfel, au fost identificate și verificate 17 persoane care se deplasau pe stradă sau alte locuri publice însoțite de câini prevăzuți la categoria I conform art.1, lit. a din OUG 55/2002 („câinii de luptă și de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor”), considerați periculoși.În urma verificărilor în bazele de date au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 500 lei. De asemenea, deținătorii de câini au fost instruiți cu privire la respectarea Ordonanței de Urgență nr. 55/30.04.2002, respectiv:- să depună la sediul poliției în a cărei rază este situat imobilul în care este deținut câinele o adeverință în fotocopie, eliberată de Asociația Chinologică Română, afiliată la Federația Chinologică Internațională, din care să rezulte încadrarea câinelui în categoriile prevăzute la art. 1, precum și o declarație pe propria răspundere cuprinzând următoarele date:numărul de identificare al câinelui, aplicat prin tatuare sau microcip;efectuarea vaccinării antirabice și a rapelurilor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;efectuarea sterilizării câinilor prevăzuți la art. 1 lit. a);existența unei asigurări de răspundere civilă pentru eventualele pagube produse de câinii prevăzuți la art. 1 lit. a).- în cazul schimbării adresei imobilului menționat la alin. 1 proprietarii de câini încadrați la art. 1 au obligația să depună în termen de 48 de ore, la sediul poliției în a cărei rază se află noua adresă;- pierderea sau decesul unui câine încadrat la art. 1, precum și înstrăinarea câinilor încadrați la art. 1 lit. b) vor fi declarate în termen de 48 de ore la sediul poliției în a cărei rază se află imobilul de deținere al câinelui. – accesul câinilor prevăzuți la art. 1 lit. a) în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, precum și în alte locuri publice, cu excepția drumurilor publice și a căilor de acces către acestea, este interzis.- accesul câinilor prevăzuți la art. 1 lit. a) în părțile comune ale imobilelor în care sunt deținuți, pe drumurile publice și pe căile de acces către acestea este permis numai dacă aceștia poartă botniță și sunt ținuți în zgardă și lesă sau ham de către proprietar ori de către deținătorul temporar.- staționarea câinilor prevăzuți la art. 1 lit. a) în părțile comune ale imobilelor prevăzute la alin. (2) este interzisă.- accesul câinilor prevăzuți la art. 1 lit. b), precum și al exemplarelor cu potențial agresiv în localurile publice, în mijloacele de transport în comun, în locurile publice, precum și în părțile comune ale imobilelor este permis numai dacă aceștia poartă botniță și sunt ținuți în lesă de către o persoană care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 3 alin. (1). În locurile special amenajate pentru câini accesul câinilor prevăzuți în prezentul alineat este permis fără botniță și fără lesă;- proprietarul sau deținătorul temporar al câinelui, dacă este însoțit de acesta când conduce animale izolate, în turmă sau în cirezi, pe drumurile publice pe care accesul le este permis, nu se supune obligațiilor prevăzute la alin. (1)-(4), ci are obligația de a supraveghea câinele și de a împiedica atacul canin asupra unei persoane.Totodată, deținătorilor de câini li s-au adus la cunoștință că se interzice:- organizarea luptelor între câini, antrenarea câinilor în acest scop și participarea cu câini la astfel de lupte, indiferent cărei rase îi aparțin câinii;- importul sau comercializarea câinilor prevăzuți la art. 1 lit. a;- reproducția câinilor prevăzuți la art. 1 din Ordonanță care nu au acte de origine recunoscute de Asociația Chinologică Română, afiliată la Federația Chinologică Internațională;- abandonarea câinilor prevăzuți la art. 1, art. 2 alin. 1 și la art. 6 alin. 4;- câinii prevăzuți la art. 1 lit. a), indiferent de sex, vor fi obligatoriu sterilizați;- sterilizarea câinilor va fi confirmată în carnetul de sănătate de către medicul veterinar care a efectuat intervenția.



Recomandări