Decizie

Amenzi pentru disconfortul creat vecinilor de adăposturile de animale



Sucevenii care dețin animale în grajduri, țarcuri, cotețe sau alte adăposturi riscă amenzi de până la 500 de lei dacă sunt reclamați de vecinii lor că le creează disconfort sau dacă poluează mediul.
Printr-un amendament adus de aleșii locali în HCL nr.89/2011 privind normele de bună conviețuire, ordine și liniște publică, transportul public de călători, gospodărirea orașului și protecția mediului, se pedepsește cu amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei “poluarea mediului sau crearea de disconfort vecinilor prin exploatarea necorespunzătoare a adăposturilor pentru creșterea animalelor”.
Conform expunerii de motive din proiectul de completare a HCL nr.89/2011, acest amendament este necesar pentru a putea fi luate măsuri în unele situații particulare care au fost reclamate la primărie, în care nu putea fi luată nici o măsură, pentru că nu sunt prevăzute în lege.
De asemeni, au fost înregistrate și reclamații privind exploatarea necorespunzătoare a adăposturilor pentru creșterea animalelor și a platformelor de depozitare a gunoiului animalier.



Recomandări

Investitorii în ferma de porci de la Verești garantează că nu există disconfort pentru cei care locuiesc la distanța legală de peste 1.500 de metri

Amenzi de peste 200.000 de lei pentru probleme de igienă alimentară la centre pentru vârstnici și copii

Doctorul Dănuț Corneanu, directorul adjunct al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava
Doctorul Dănuț Corneanu, directorul adjunct al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava