Garda de Mediu Suceava

Amenzi mari și cinci măsuri de suspendare a activității după controale la benzinării din județ

Controale la stațiile PECO și la instalațiile GPL
Controale la stațiile PECO și la instalațiile GPL

Garda de Mediu Suceava a anunțat primele rezultate în urma controalelor începute de pe 30 august la benzinăriile ce își desfășoară activitatea pe raza județului Suceava, cu precădere în legătură cu activitatea pe linie de GPL.
În urma verificării a 24 de benzinării s-au aplicat 19 sancțiuni contravenționale, din care 4 avertismente și 15 amenzi, în valoare de 317.500 de lei.
Se poate observa așadar numărul mare de amenzi raportat la stațiile controlate.
De asemenea, în urma celor 24 de controale s-au aplicat și 5 sancțiuni complementare de suspendare a activității de comerț cu amănuntul a carburanților pentru autovehicule.
”Pentru remedierea deficientelor constatate s-au impus măsuri conform competențelor legale cu termene de realizare.
Aceste controale se vor derula și în perioada imediat următoare”, a transmis Garda de Mediu Suceava.
Aceste controale se efectuează din dispoziția Comisariatului General al Gărzi Naționale de Mediu și a Prefecturii Suceava.

Recomandări

200 mc lemn confiscat, amenzi mari și dosar penal, după descinderi la afaceriști cu lemn din zonele Broșteni, Mălini și Slatina

Cantitate mare de lemn confiscat, dosar penal și amenzi, după o acțiune concentrată a polițiștilor, la Marginea

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani