Polițiștii din județ au dat zeci de amenzi mai multor administratori de case de schimb valutar din județ, deoarece nu și-au asigurat societățile cu sisteme de alarmare corespunzătoare.
Deficiențele au fost constatate în urma unui control efectuat zilele trecute pentru evaluarea modului de asigurare cu pază sau sisteme de alarmare împotriva efracției. Bilanțul acțiunii s-a concretizat în 31 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, 26 de administratori de societăți au fost avertizați pe bază de proces verbal, iar alți cinci sancționați.





