Polițiștii au organizat, la finele săptămânii trecute, joi și vineri, ample controale, cu mai multe tematici, în municipiile Suceava și Fălticeni, în urma verificărilor fiind aplicate amenzi mari, în valoare de peste 200.000 de lei.
La controale au participat și jandarmi și inspectori ai Direcției Sanitar Veterinare Suceava.
Controalele au vizat asigurarea ordinii și liniștii publice, combaterea faptelor cu violență, a furturilor, a actelor de comerț neautorizate, a cerșetoriei, a vagabondajului, păstrarea siguranței și fluidizării traficului, prevenirea și combaterea activităților ilicite din sfera traficului cu produse accizabile, a comerțului neautorizat, precum și a schimbului ilegal de valută. Au fost aplicate în total 95 de amenzi, unele mari, pentru nereguli pe linie economică.
„În cadrul acțiunii au fost confiscate bunuri în valoare de peste 42.000 de lei, constând în principal în țigări și obiecte de îmbrăcăminte”, a declarat subcomisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava.