Amenzi de peste 160.000 de lei în trei zile de controale în trafic

Amenzi de peste 160.000 de lei în trei zile de controale în trafic
Amenzi de peste 160.000 de lei în trei zile de controale în trafic

Serviciul Rutier Suceava, împreună cu formațiunile de profil din teritoriu, a desfășurat în perioada 20-22 martie acțiuni tematice pe drumurile publice din județ, în vederea depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice, precum și a celor care încalcă regimul legal de viteză.În cadrul acțiunii au fost constatate 8 infracțiuni rutiere, fiind aplicate 561 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 160.410 lei, din care 221 pentru încălcarea regimului legal de viteză.Polițiștii au reținut 29 de permise de conducere, din care 5 pentru alcool, 9 pentru viteză și 15 pentru alte abateri, și au retras 12 certificate de înmatriculare. În total, au fost testați cu aparatul etilotest 453 conducători auto. Un bărbat de 29 ani, din municipiul Rădăuți, a condus autoturismul pe strada Aviatorilor din comuna Șcheia cu viteza de 114 km/h. A fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării.Un tânăr de 23 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, a fost depistat conducând un autoturism pe str. Calea Bucovinei din localitate cu viteza de 125 km/h. A fost sancționat contravențional și i s-a reținut permisul de conducere în vederea suspendării.

Recomandări

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține