Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Suceava a desfășurat, în cursul lunii aprilie, 261 acțiuni de control, inspectorii suceveni aplicând, pentru neregulile depistate, 98 amenzi, în valoare de 128.900 de lei. Tematicile de control demarate de comisarii suceveni au vizat respectarea prevederilor legale privind produsele alimentare specifice sărbătorilor pascale, produsele textile, pește și produse din pește. Cât privește controlul privind respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor alimentare specifice sărbătorilor pascale, CJPC Suceava a efectuat 44 de acțiuni de control, aplicând 15 amenzi, în valoare de 40.600 de lei. Totodată, au fost retrase de la comercializare 1.180,9 de kilograme de produse.Conform lui Vasile Latiș, comisar-șef adjunct al CJPC Suceava, „ca deficiențe s-au reținut lipsa elementelor de identificare (produse fără etichetă sau cu etichetă netradusă în limba română), lista ingredientelor incompletă sau incorectă și carne de miel neconformă”. Referitor la tematica de control privind respectarea prevederilor legale la comercializarea produselor textile, comisarii suceveni au efectuat 41 de acțiuni de control, aplicându-se 16 amenzi, în valoare de 11.700 de lei. „Ca principale deficiențe s-a reținut lipsa traducerii etichetelor sau lipsa etichetelor specifice”, a mai spus Latiș.Cât privește controlul privind comercializarea peștelui și a conservelor de pește, CJPC Suceava a demarat 12 acțiuni de control în urma cărora a aplicat 5 amenzi, în valoare de 19.000 de lei. De asemenea, s-au oprit de la comercializare 148 kg de produse.