Consiliul de Administrație al Casei de Asigurări de Sănătate Suceava a stabilit luni cuantumul amenzilor și sancțiunile ce urmează a fi aplicate medicilor care eliberează certificate de concedii medicale cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare. Purtătorul de cuvânt al CAS Suceava, Anda Sălăgean, a declarat că medicii fac greșeli la completarea certificatelor, în mod deliberat sau neintenționat, și din cauza acestora se înregistrează întârzierea plăților cu 2-3 luni, până când Casa reintră în posesia certificatelor corectate. Una dintre greșelile „practicate” de medici este prescrierea unui număr de zile de concediu în neconcordanță cu diagnosticul pacientului, fapt ce contravine legii.
Prin hotărârea Consiliului de Administrație a CAS Suceava, se vor aplica medicilor care prescriu incorect certificate medicale, următoarele sancțiuni: pentru primul certificate medical eliberat eronat – ,,Avertisment”, între 2 și 4 certificate medicale eliberate eronat amenda va fi de 1.000 lei, între 5 și 7 certificate eliberate eronat, amenda va fi de 1.500 lei, între 8 și 10 certificate eliberate eronat amenda va fi de 2.000 lei, iar pentru 11 sau mai multe certificate.
Directorul general al CAS Suceava, doctor Cristina Iordăchel, a explicat că în momentul de față și în decursul ultimelor luni întârzierile la plata concediilor medicale s-au datorat în mare măsură completării incorecte a certificatelor medicale de către medici.
,,Conform legislației în vigoare, amenzile contravenționale pot fi aplicate pentru abateri înregistrate în ultimele 6 luni. Din nefericire, avem la sediul CAS Suceava un număr însemnat de concedii medicale completate în mod eronat, care nu respectă prevederile OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare și pentru care nu putem deconta contravaloarea concediului medical respectiv. În unele cazuri probabil că nici angajatorul nu și-a achitat datoriile către angajat și în final, din cauza acestor erori de completare, nici în momentul de față asigurații bolnavi nu și-au primit indemnizația cuvenită. Menționez că amenzile vor fi aplicate numai medicilor care, până la data constatării nu au corectat erorile inițiale”, a declarat Cristina Iordăchel.





