Sancțiuni

Amenzi de până la 2.000 de lei pentru rezervarea de locuri de parcare fără autorizație



Sucevenii care, obișnuiți să parcheze într-un loc anume, sau care vor să știe sigur că au unde parca mașina când ajung acasă sau la serviciu, riscă amenzi usturătoare dacă se apucă să blocheze accesul altor autovehicule pe respectivele locuri de parcare, dacă acestea nu sunt rezervate legal.
În numeroase zone din Suceava proprietarii de autoturisme care țin să aibă un anume loc de parcare doar pentru ei pun acolo tăblițe cu mesajul “Rezervat”, sau cu numărul mașinii lor, blochează accesul altora cu lădițe sau alte obiecte, sau chiar pun lanț sau barieră în calea celor care ar îndrăzni să parcheze pe locul lor.
Cei care au apelat la astfel de metode pentru a-și rezerva locul de parcare, chiar dacă nu plătesc un leu pentru a-și rezerva respectiva porțiune din domeniul public, riscă să plătească pentru asta mai mult decât face.
Un proiect de hotărâre de Consiliu Local care va fi supus astăzi spre aprobare aleșilor locali împuternicește nou-înființata Poliție Locală să dea amenzi usturătoare, într-o mulțime de domenii.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că, pe lângă amenzile care erau cuprinse și în vechiul regulament, noul set de “Norme privind buna conviețuire, ordinea și liniștea publică, transportul public de călători, gospodărirea orașului și protecția mediului” cuprinde și o serie de amenzi atipice, în vreme ce în alte cazuri, valoarea amenzilor a fost actualizată.
“Vom coborî milităria din pod. Nu sunt un adept al amendării populației dar se pare că altă cale nu este. Prin măsuri coercitive se educă mai ușor.
Vom trece aceste amenzi prin Consiliul Local, astfel încât Poliția Locală să poată trece la aplicarea lor”, a declarat Ion Lungu.
Decizia de a actualiza vechiul set de norme vine ca urmare a reorganizării Poliției Comunitare și a transformării acesteia în Poliție Locală.
Printre faptele care vor atrage amenzi usturătoare se numără cultivarea zarzavaturilor printre blocuri – amenzi între 100 și 600 de lei; murdărirea sau accesul pe străzi a mașinilor pline de mizerie – între 200 și 1.000 de lei;
neîndepărtarea pe timp de iarnă a țurțurilor de gheață, la persoane fizice amenzi între 100 și 1.000 de lei, iar la cele juridice între 250 și 2.000 de lei.
Creșterea de animale (ex. porci, găini), altele decât cele autorizate, atrage de asemeni amenzi, cuprinse între 50 și 500 de lei la persoane fizice și între 500 și 2.000 de lei la persoane juridice. Necurățarea mizeriei făcută de animalele de companie este sancționată cu sume cuprinse între 50 și 250 de lei.
Rezervarea de locuri de parcare fără autorizare este pedepsită la persoane fizice cu amenzi cuprinse între 100 și 1.000 de lei, iar la persoane juridice între 200 – 2.000 de lei.
Fapte precum fumatul sau scuipatul în mijloacele de transport în comun atrag amenzi cuprinse între 50 și 500 de lei.
Lipirea de afișe și anunțuri publicitare prin oraș, fără autorizație, este sancționată cu amenzi cuprinse între 50 – 1.000 de lei la persoane fizice și 150 – 1.500 de lei la persoane juridice.