128 de avertismente, 14 amenzi în valoare totală de 24.600 de lei și o decizie de suspendare a activității. Acesta este rezultatul acțiunilor de control efectuate de inspectorii sanitari în primele șase luni ale anului.
Bilanțul a fost prezentat luni, de directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Ludovic Abiței, care a precizat că în perioada ianuarie-iunie angajații din subordine au întreprins 3.538 de verificări.
Potrivit șefului DSP, abaterile depistate cu ocazia verificărilor au constat în general în neasigurarea în unitate a apei calde curente, neefectuarea cursurilor obligatorii de instruire cu privire la noțiunile fundamentale de igienă și neefectuarea la timp a examenelor medicale de către angajați.
Pentru neregulile constatate, inspectorii sanitari au emis o amendă de 1.000 de lei și un avertisment în domeniul turism, 11 avertismente în domeniul mediu, patru avertismente și două amenzi în valoare de 1.000 de lei fiecare în domeniul cosmetice.
Totodată, au fost emise 17 avertismente și o amendă de 10.000 de lei în domeniul învățământ și trei avertismente în domeniul sanitar. De asemenea, au fost emise 92 de avertismente, zece amenzi în valoare totală de 11.600 de lei și o decizie de suspendare temporară a activității în domeniul alimentar.
De menționat că din cele 3.538 de acțiuni de control efectuate în primele două trimestre ale anului, 1.240 au fost întreprinse în cursul lunii iunie, când inspectorii sanitari au aplicat zece amenzi în valoare totală de 18.600 de lei și au emis 54 de avertismente.