Echipe de control formate din polițiști de la Biroul de Delicte Silvice al Inspectoratului de Poliție Județean și specialiști de la Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava au descins zilele trecute la mai multe gatere din zona de munte a județului, pentru a verifica modul în care se fac exploatările lemnoase, în paralel acționându-se și în trafic, pentru a se verifica legalitatea transporturilor de lemn.
După ce au verificat 11 societăți comerciale și au oprit în trafic 19 autovehicule care transportau lemn, echipele de control au depistat nereguli în șapte cazuri, aplicând amenzi ce totalizează suma de 69.000 de lei. Cele mai mari amenzi au fost aplicate la două gatere din comuna Sadova. Conform Poliției, la acestea
nu exista o evidență privind intrările și ieșire de material lemnos, deși, conform prevederilor legale, trebuie făcute raportări lunare privind acest evidențe, în cadrul programului electronic SUMAL. În baza HG 996/2008 pentru aprobarea normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, ambele societăți au fost sancționate contravențional cu amenzi în cuantum de 30.000 de lei.