O amplă acțiune de prevenire, descoperire și combatere a infracționalității economice, desfășurată într-un interval de câteva ore de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, a dus la descoperirea mai multor abateri în acest domeniu, fiind aplicate sancțiuni importante valoric. Acțiunea a avut loc în dimineața zilei de 15 decembrie în baza unui plan aprobat de comanda Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și s-a derulat în întreg județul, fiind verificate 16 societăți comerciale, 12 întreprinderi familiale, 10 întreprinderi individuale și 14 persoane fizice autorizate, având ca principal profil de activitate comerțul. În urma controalelor au fost constatate două infracțiuni, una privind mărcile și indicațiile geografice de proveniență a mărfurilor, iar cealaltă privind nerespectarea codului vamal pentru mărfurile puse în vânzare. Polițiștii au aplicat 24 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 67.000 de lei, iar valoarea mărfurilor confiscate (articole de îmbrăcăminte, produse industriale, alcool și țigări) a fost de 3.654 lei.
O femeie de 33 de ani din municipiul Rădăuți a fost depistată de polițiști în timp ce comercializa în incinta bazarului din oraș produse de îmbrăcăminte purtând mărci de renume din lumea modei, fără a deține însă certificate de calitate sau conformitate. Polițiștii au ridicat în vederea confiscării întreaga marfă, în valoare de 510 lei, femeia fiind cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unor produse purtând o marcă înregistrată sau identică cu cea originală.