Amenzi de 7.000 de lei și dosar penal în formă agravantă după ce a fugit de polițiști și a refuzat testarea alcoolemiei

Șofer pericol public, oprit cu greu de polițiști, după ora 1.00 din noapte
Șofer pericol public, oprit cu greu de polițiști, după ora 1.00 din noapte

Șoferii pericol public se întrec în fapte care mai de care mai grave pe drumurile publice din județ, situație în care înăsprirea repetată a legislației rutiere nu poate fi decât benefică, mai mult putem aprecia că încă legea este prea blândă pentru unii.
Un caz de acest gen este din noaptea de vineri spre sâmbătă, când, în jurul orei 1.15, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, care acționau la Dornești, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe drumul județean 178B.
Șoferul nu a respectat semnalul de oprire ci a mărit viteza de rulare. Echipajul a plecat în urmărire, reușind blocarea mașinii relativ repede.
La volan a fost identificat ulterior un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Satu Mare.
Tânărul a refuzat să colaboreze și a declarat că nu are asupra sa documentele personale sau ale autoturismului pe care îl conduce.
Mai mult, tânărul (cu privire la care polițiștii au constata că miroase a alcool), a refuzat testarea cu aparatul etilotest.
Polițiștii l-au condus pe tânăr la Spitalul municipal Rădăuți, pentru recoltarea de probe biologice.
La spital, în prezența medicului de gardă, șoferul a refuzat prelevarea de probe biologice, fiindu-i adus la cunoștință în prealabil faptul că acest fapt constituie infracțiune, respectiv „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.
Pentru cine nu știe, această infracțiune este pedepsită de Codul Penal mai aspru decât consumul de alcool în sine. Mai concret, la această infracțiune este prevăzută doar închisoarea de la 1 la 5 ani, fără posibilitatea aplicării de către judecător a unei amenzi penale.
Pentru că nu a oprit la semnal și pentru că nu avea documente la el, respectiv pentru că a obstrucționat verificarea sa, aceluiași șofer pericol public i s-au aplicat și amenzi în cuantum de aproximativ 7.000 de lei.

Recomandări

Doar 24 de ore de arest, pentru o femeie la volan care a refuzat să fie testată pe linie de alcool și droguri

Două mașini conduse haotic, oprite la timp de polițiști. La volan erau un șofer băut și un adolescent fără permis

Adolescent „șofer” din Vatra Dornei, cel mai probabil băut, urmărit în plină noapte pe străzile din Rădăuți