Administratorul abatorului SC Nicșan Călinești SRL, care, au constatat autoritățile în domeniu, ar fi vinovat de abandonarea a tone de resturi de animale pe câmpurile din apropierea unității, s-a ales cu două amenzi care totalizează 55.000 de lei, în timp ce latura penală a cauzei s-a finalizat cu soluția de NUP (neîncepere a urmăririi penale). Reamintim, în noiembrie 2010, în urma sesizării unui sătean din satul Călinești Cuparencu, comuna Șerbăuți, la aproximativ doi metri de abator, pe un câmp, au fost identificare mari cantități de organe, copite și capete de cal, multe din resturi fiind în stare de putrefacție. La fața locului, unde au ajuns și reporterii Monitorului de Suceava, resturile de la sutele de cai tăiați la abator erau împrăștiate pe o rază de câteva sute de metri, în timp ce o imensă groapă, lungă de aproximativ 50 de metri și adâncă de cel puțin cinci, era umplută mai mult de jumătate cu resturi din animalele tăiate. Când comisarii de la Garda de Mediu Suceava și inspectorii Direcției Sanitar Veterinare au ajuns la fața locului sute de ciori se înfruptau din leșurile de animale, peisajul fiind unul sinistru și dezolant.
Cea mai mare amendă, în cuantum de 50.000 de lei, a fost aplicată de Garda de Mediu. Conștientă probabil că nu are cum scăpa de sancțiune, Maria Nicșan, administratorul abatorului, a decis să o achite imediat, în termenul de 48 de ore care i-a permis să plătească jumătate, adică 25.000 de lei.
De cealaltă parte, sanitar-veterinarii au stabilit o amendă de 30.000 de lei. Această sancțiune a fost contestată în instanță de administratorul abatorului, însă ulterior Judecătoria Rădăuți a respins acțiunea și a menținut măsura luată de Direcția Sanitar Veterinară Suceava, decizia rămânând definitivă.
Au ales să arunce deșeurile în câmp pentru a nu plăti incinerarea
La vremea respectivă a fost sesizată și poliția, fiind întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „poluare prin evacuarea, cu știință, în apă, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri sau substanțe periculoase, care au fost de natură să pună în pericol viața ori sănătatea umană”.
Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, decizia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) fiind stabilită în luna octombrie a anului trecut și apoi rămânând definitivă.
La propunerea polițiștilor, menținută de procuror, pe baza constatărilor celor care au făcut ancheta de la fața locului, s-a stabilit că substanțele rezultate din aceste deșeuri nu au produs un pericol pentru sănătatea publică, astfel că nu s-a impus trimiterea în judecată. În decizia de a da soluția de NUP procurorii au mai ținut cont și de faptul că cele două amenzi foarte mari, care totalizează 55.000 de lei, sunt o măsură suficient de aspră împotriva reprezentanților abatorului.
Prevederile legale referitoare la deșeurile animaliere sunt foarte clare. Tot ceea ce nu este folosit în producție trebuie dus la una dintre societățile autorizate să incinereze resturile de animale. Problema este că toate aceste operațiuni costă, astfel că cei de la Nicșan au apelat la o soluție mai „ieftină”: debarasarea de aceste resturi pe câmp. Soluție care i-a costat însă foarte mult, atât în plan financiar, cât și în privința imaginii.