Inspectori ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, alături de polițiști rutieri, au desfășurat, săptămâna trecută, ample controale în trafic pe drumurile naționale din județ în vederea identificării șoferilor care circulă fără rovinietă, în total fiind aplicate amenzi care însumează aproape 40.000 de lei.
Acțiunea s-a desfășurat în perioada 19-25 septembrie, cele trei echipaje mobilizate în județ verificând aproape 848 de autovehicule. Dintre acestea, pentru un număr de 43 nu era achitată taxa de drum, fiind aplicate amenzi care însumează 39.250 de lei. „Amenzile aplicate persoanelor fizice se fac venit la primării, iar cele aplicate persoanelor juridice ajung la bugetul statului”, a precizat Nicolae Popovici, șefului Departamentului Comercial din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași.
Acțiunea s-a desfășurat în toată Moldova, în total fiind descoperite 335 de mașini ce nu aveau achitată taxa de drum. Valoarea amenzilor aplicate pe toate județele Moldovei depășește 500.000 de lei.