Brazi scumpi

Amenzi de 25.000 de lei aplicate de ITRSV Suceava în cadrul operațiunii „Bradul de Crăciun”

Inspectorii silvici suceveni au aplicat amenzi de un sfert de miliard de lei vechi celor care au fost prinși că transportau ori comercializau brazi pentru Crăciun fără a respecta prevederile legale în domeniu.
Cea mai recentă captură a angajaților Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava a avut loc sâmbătă, 20 decembrie, când au oprit în trafic o autoutilitară condusă de Anton C., din Cornu Luncii, care transporta 140 de brazi de Crăciun fără a avea documente legale de proveniență și transport.
Conform inspectorului șef-adjunct al ITRSV Suceava, Cezar Țăpuleasa, până acum, în urma acțiunilor de control organizate la drumurile auto, târguri și piețe, numărul brazilor confiscați este de 176. Dintre aceștia, 20 de brazi au fost confiscați în piețele din municipiul Suceava și 16 în piețele din Fălticeni.
Numărul total al sancțiunilor aplicate este de 16, dar valoarea cumulată a acestora este de 25.000 de lei.
Spre deosebire de anii anteriori, pomilor de Crăciun nu li se mai aplică crotalii în momentul transportului, ci trebuie să aibă imprimate amprentele dispozitivelor speciale de marcat (ciocane de marcat), care poartă fiecare un indicativ unic, specific emitentului, amprenta acestui dispozitiv urmând a fi aplicată atât pe secțiunea de tăiere a pomului, cât și pe versoul avizului de însoțire.
„Tăierea ilegală a pomilor de iarnă din fondul forestier reprezintă infracțiune, iar transportul acestora fără documentele de însoțire prevăzute de legislația în vigoare reprezintă contravenție, persoana care se află într-o astfel de situație fiind pasibilă de a fi sancționată cu amendă de la 2.000 la 5.000 de lei și confiscarea pomilor în cauză”, a declarat inspectorul șef al ITRSV Suceava, Daniel Coroamă.
În perioada aceasta, ITRSV Suceava, în colaborare cu reprezentanții IPJ Suceava, desfășoară acțiuni de control în piețe, târguri și oboare, precum și pe drumurile publice și forestiere din județ, în vederea verificării modului în care sunt respectate prevederile legale privind transportul și comercializarea pomilor de iarnă.

Recomandări

Amenzi de 940.500 de lei și confiscări de 765.700 de lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni ale anului

Amenzi de 940.500 lei și confiscări de 765.700 lei făcute de Garda Forestieră Suceava în primele cinci luni din 2025

Inteligența Artificială, folosită de Garda de Mediu Suceava pentru verificarea transporturilor suspecte de material lemnos

Inteligența Artificială, folosită de Garda Forestieră Suceava pentru verificarea transporturilor suspecte de material lemnos