Serviciul de Investigarea Fraudelor Suceava a organizat vineri, pe raza municipiilor Suceava, Fălticeni și Rădăuți, o acțiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu produse accizabile, a comerțului neautorizat precum și a schimbului ilegal de valută.Au fost controlate 133 de societăți comerciale, întreprinderi individuale și persoane fizice, fiind aplicare 63 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 224.000 lei.Bunurile confiscate, în valoare de 23.048 lei, au constat în țigări și obiecte de îmbrăcăminte.O altă acțiune de control a fost organizată joi de polițiștii din cadrul IPJ Suceava și ai Secției 3 Poliție Rurală Marginea, împreună reprezentanți ai DSVSA Suceava. Echipe de control au acționat în târgul de animale organizat pe raza localității Marginea, pe linia prevenirii și combaterii comerțului și transportului ilicit de animale și produse de origine animală, ocazie cu care au fost aplicate 22 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.030 lei.





