Avertisment

Amenzi de 2000 de lei pentru președinții de asociații care nu organizează alegeri corecte



Până la finele lunii martie, la toate cele 104 asociații de proprietari din municipiul Suceava vor avea loc alegeri de stabilire a persoanelor care se vor afla la conducere și vor gestiona astfel banii locatarilor, în relația cu furnizorii de utilități și servicii.
Principalii responsabili de organizarea acestor alegeri sunt chiar actualii președinți de asociație, care, dacă lumea e nemulțumită de activitatea lor, ar putea fi schimbați din funcție, cu această ocazie.
Locatarii, chemați la alegeri pe bază de semnătură
Tocmai de aceea, viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi, care gestionează activitatea serviciului Asociații Locatari din cadrul Primăriei Suceava, a avertizat actualii președinți de asociații că, dacă nu vor respecta legea, îi va amenda cu sume de până la 2000 de lei de fiecare.
“Conform legii 230/2007, în perioada 3 ianuarie – 31 martie trebuie să aibă loc alegerile de desemnare a conducerii asociațiilor de proprietari. Am trimis deja adrese la toate cele 104 asociații, prin care le amintim de obligația pe care o au, de a organiza aceste alegeri și de a convoca Adunarea Generală a locatarilor. Dacă anul trecut au fost unii care, pentru a-și proteja funcția de care țin cu dinții de ani de zile, nu au anunțat când are loc această adunare și nici nu au chemat oamenii, anul acesta sunt obligați să ne comunice exact data la care au loc aceste alegeri, în intervalul 15 -31 ianuarie. Tot ei au obligația de a anunța alegerile din scară în scară, pe liste cu semnături de la locatari”, a declarat Lucian Harșovschi.
Verificări “la sânge” în privința organizării alegerilor
Atât modul în care alegerile au fost organizate, cât și listele cu semnături de la locatari vor fi verificate de către primărie, iar în cazul în care se constată probleme, responsabilii vor plăti scump.
“Vom verifica dacă au fost respectate condițiile legale de organizare a alegerilor și dacă au fost anunțate din timp datele exacte la care vor avea loc adunările generale. Amenzile pe care le putem da pentru nerespectarea acestora sunt de până la 2000 de lei, pe persoană fizică, și am de gând să le aplic”, a precizat viceprimarul Sucevei, care ar vrea să fie prezent la toate aceste întruniri, pentru a se asigura de corectitudinea alegerilor, dar și pentru a afla problemele locatarilor.
Pentru a putea fi schimbată actuala conducere a asociațiilor de proprietari, la prima întrunire a locatarilor este necesar ca schimbarea să fie votată de jumătate plus unu din numărul total al proprietarilor din asociație, lucru aproape imposibil, mai ales la asociațiile mari, în vreme ce la a doua întrunire, schimbarea poate fi decisă cu votul a doar jumătate plus unu din cei prezenți la ședință.



Recomandări